Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat joi că PNŢCD şi Partidul Ecologist Român susţin PSD la europarlamentare, la conferinţă fiind prezenţi şi liderii celor două partide. Aurelian Pavelescu (PNŢCD) a afirmat că Chris Terheş provine dintr-o familie de ţărănişti

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În aceste zile am avut mai multe discuţii cu preşedintele PNŢCD şi preşedintele PER care au decis ca, în condiţiile în care au strâns peste 200.000 de semnături fiecare partid, respectiv 263.000 de semnături PER, 209.000 senmături PNŢCD, să nu depună liste, pentru a susţine la alegerile europarlamentare PSD", a afirmat Dragnea.

El a spus că s-a întocmit în acest sens şi un protocol de susţinere, care va fi semnat de liderii celor două formaţiuni.
Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
"Linia politică a PNŢCD a fos anunţată cu un an în urmă câmd am susţinut mitingul îpotriva abuzurilor organizat de PSD-ALDE. Am vorbit încă de atunci că PNŢCD este dator, prin doctrina lui, să apere democraţia înainte de toate, naintea intereselor de partd, aşa cum ar trebui să facă orice partid politic. Ce s-a întâmplat de la preluarea mandatului de către preşedintele Klaus Iohannis sunt lucruri care ne-au cutremurat pe toţi. Au fost dezvăluiri nenumărate în ultimii mulţi ani, o caracatiţă care a acaparat statul", a afirmat liderul P NŢCD Aurelian Pavelescu.
Paveslescu a spus că pe listele PSD se regăseşte şi Chris Terheş, propus de PNŢCD, pentru că provine dintr-o veche familie de ţărănişti.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.