Filialele ieşene ale PNL şi USR au decis să susţină un candidat comun la alegerile pentru Primăria comunei Vânători, programate pe 7 decembrie. Este vorba despre liberalul Vasile Asoltanei, care va fi susţinut şi de USR în alegerile pentru funcţia de primar.
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine că este o premieră în judeţul Iaşi ca organizaţiile celor două formaţiuni să susţină un singur candidat.
“Este un prim pas concret de colaborare între cele două formaţiuni politice. Am speranţa ca putem colabora cu USR pe viitor într-un proiect politic amplu spre dezvoltarea şi prosperitatea Iaşului şi împotriva adevăratului adversar al ieşenilor, adică PSD Iaşi. Domnul Asoltanei înţelege foarte bine administraţia publică locală prin vasta experienţă dobândită şi este un om care cunoaşte foarte bine comunitatea. pentru care a muncit timp de peste două decenii. Mulţumesc colegilor din USR Iaşi”, a declarat Alexandru Muraru, preşedinte PNL Iaşi.
Liderul filialei judeţene USR Iaşi, deputatul Ştefan Tanasă a afirmat că alegerile din 7 decembrie reprezintă ”o şansă reală de a avea la Vânători o administraţie transparentă, profesionistă şi concentrată pe proiecte”.
Alegerile de la Vânători sunt organizate după ce fostul edil, Constantin Lupu, a decedat. El era primar din 2008 şi membru al PSD Iaşi.
PNL şi USR s-au aliat şi la Buzău, unde susţin un candidat comun pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, în persoana lui Mihai Răzvan Moraru.
Decizia marchează un moment istoric pentru politica locală, fiind prima dată când cele două formaţiuni de dreapta îşi unesc forţele împotriva PSD şi a candidatului social-democrat, Marcel Ciolacu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







