PNL lansează luni un sondaj pentru a măsura patru potenţiali candidaţi ai partidului la Primăria Capitalei, a anunţat liderul partidului, Ludovic Orban, care a precizat că numele său nu se regăseşte printre cele patru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Săptămâna care începe, luni, va intra în teren un sondaj de opinie prin care vom testa potenţialii candidaţi ai partidului, patru la număr. Avem patru candidaţi pe care-i măsurăm, dar, evident, măsurăm şi alţi potenţiali candidaţi", a declarat liderul PNL la Hotnews Live.

Întrebat dacă şi el este inclus în acest sondaj, premierul a răspuns: "Nu, nu. Eu sunt măsurat numai ca grad de satisfacţie faţă de exercitarea funcţiei de premier, nu sunt măsurat ca şi candidat la Primăria Capitalei".

Orban a fost întrebat, în urmă cu o săptămână, dacă crede că Rareş Bogdan ar putea-o învinge pe Gabriela Firea la Primăria Capitalei şi a spus: ”Desemnarea candidatului la Primăria Capitalei se va face în baza unei cercetări sociologice ample pe care o facem în Bucureşti, prin testarea potenţialilor candidaţi ai PNL, şi va fi desemnat candidat ce care are cea mai mare şansă să câştige alegerile”.

Întrebat dacă exclude posibilitatea susţinerii lui Nicuşor dan, Orban a spus: ”Din partea PNL nu poate candida decât un membru al PNL”.

Un nume din PNL vehiculat pentru Primăria Generală este Rareş Bogdan, însă acesta nu pare interesat de o astfel de candidatură.

Întrebat ce ar face dacă preşedintele Klaus Iohannis i-ar cere să candideze la Primăria Capitalei, Rareş Bogdan a răspuns: ”Sper să nu-mi ceară. Aş sta de vorba cu el, i-aş spune proiecţia viitorilor ani, cum o văd eu, iar el e o persoană echilibrată şi înţeleaptă, care sunt convins că va înţelege lucruri şi nu impune nimănui nimic. Va asculta argumentele mele”.

Rareş Bogdan a admis că preşedintele Iohannis este singurul om care îl poate pune în situaţia de a trebui să discute acest subiect, dar că ar fi pus ”într-o situaţie complicată”.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.