Reprezentanţii PNL din Consiliul Local Ploieşti au refuzat să participe, joi, la o şedinţă extraordinară a Consiliului convocată de către primarul liberal Andrei Volosevici, în care urma să se discute despre crearea unei Asociaţii de Dezvoltare Intracomunitară (A.D.I.) privind transporturile, ei motivând că au primit proiectele cu mai puţin de 24 de ore înaintea şedinţei şi că nu au avut timp să le ”analizeze cu atenţie”. În replică, edilul consideră că ”letargia i-a împins” pe colegii săi de partid ”să nu aibă timpul necesar”. Arătând că despre acest subiect se discută de aproape două săptămâni şi considerând că aleşii locali trebuie să se ”mobilizeze”, edilul spune că va convoca o nouă şedinţă, vineri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Ploieşti a fost convocată de către primar miercuri, pentru joi la ora 16:00.  

În timp ce şedinţa ar fi trebuit să se desfăşoare, PNL Prahova a dat publicităţii un comunicat în care arăta motivele pentru care consilierii liberali nu s-au prezentat. 

”Grupul consilierilor locali PNL a decis să nu participe la şedinţa Consiliului Local Ploieşti convocată în această după-amiază, pentru a avea timp să analizeze una dintre cele mai importante hotărâri care va afecta confortul tuturor ploieştenilor. Este vorba despre propunerea de reorganizare a transportului public. O decizie cu un astfel de impact social nu poate fi luată în regim «de urgenţă» sau «de îndată», aşa cum a fost convocată şedinţa Consiliului Local de către domnul primar Andrei Volosevici, materialele fiind transmise spre analiza consilierilor cu mai puţin de 24 de ore înaintea şedinţei. Documentaţia unei astfel de decizii trebuie analizată cu atenţie. Este vorba despre respectarea legii şi, nu în ultimă instanţă, a colegilor din toate partidele reprezentative în Consiliul Local Ploieşti”, a transmis PNL Prahova. 

Aceştia îşi exprimă ”speranţa că domnul primar va ţine cont de litera legii” şi că, la viitoarea şedinţă a Consiliului Local Ploieşti, vor supune votului un proiect de transport ”corect pentru ploieşteni, bine documentat”. 

”Eu nu pot să comentez de ce nu participă dânşii, pot doar să reamintesc că suntem aleşi în funcţiile publice pentru a lucra, în această speţă, pentru ploieşteni şi pentru prahoveni, că ne putem concentra şi mobiliza foarte rapid pentru a lua nişte decizii, şi asta în contextul în care discuţiile pentru proiectul A.D.I. Transport nu sunt noi, ci au cel puţin o săptămână jumătate sau două. Că letargia a împins anumiţi colegi să nu aibă timpul necesar şi sunt convins că, fiind nişte oameni responsabili, mâine, la ora 12:30 -pentru că am convocat din nou de îndată o şedinţă - vor fi în postura să se prezinte şi raportat la ce consideră că amendeze, să voteze, să proroge, oricare dintre aceste situaţii este prevăzută de lege”, a declarat primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, pentru News.ro. 

Acesta a explicat că a propus aleşilor locali trei variante privind intrarea municipiului Ploieşti şi Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară Transporturi. Una dintre acestea este după modelul municipiului Sibiu, altă variantă ia modelul statutului prin care s-a creat A.D.I. Transporturi Ilfov cu municipiul Bucureşti, iar o a treia variantă este propusă de Consiliul Judeţean Prahova.  

Volosevici a precizat că ”logica sa” este aceea de a urma modelul Sibiului.  

”Poate că domnii consilieri locali acum se pregătesc de Florii, dar poate ne facem un pic de timp. Este o situaţie cunoscută de aproape două săptămâni, să venim să ne expunem punctul de vedere oricum”, a adăugat Volosevici.  

Edilul a precizat că este încrezător că membrii CL Ploieşti vor da dovadă de responsabilitate.  

”Nu a fost timp pentru ele astăzi, poate o fi mâine. Eu sunt convins, elegant discutând, că este vorba de letargie. Sunt convins, cunoscându-i pe domnii consilieri locali, pe care-i cunosc personal, şi de la PNL şi de la alte partide, sunt nişte oameni responsabili care înţeleg importanţa activităţii lor. (...) În momentul în care trebuie să facem nişte proceduri cred că putem să ne concentrăm cu toţii şi să ne expunem punctul de vedere. Aşa că eu cred că astăzi a fost, haideţi să spun aşa, un lucru mai puţin elegant, nu ştiu dacă a fost împotriva mea sau nu, nu sunt un om emotiv, nu cred că asta contează. (...) Atitudinea mai puţin elegantă nu este vizavi de mine, este vizavi de ploieşteni”, mai spune Andrei Volosevici. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.