Declaraţiile făcute de premierul Ungariei, Viktor Orban, la Băile Tuşnad sunt rasiste, a declarat la RFI avocatul Peter Eckstein-Kovacs, fost membru UDMR şi o voce critică la adresa actualei conduceri a formaţiunii maghiare din Parlamentul României. UDMR-ul trebuie întrebat până când se delimitează de aceste excese vizibile de pe Lună, a mai spus el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Peter Eckstein-Kovacs spune că rasismul lui Viktor Orban îi dă fiori: ”Ceea ce reprezintă o noutate absolută pentru mine cel puţin este chestia rasială, ceea ce îmi produce frisoane şi cred că nu numai mie, cu rase pure şi cu rase impure în Europa (...). E rasism, rasism pur, ceea ce până acum nu a fost exhibat cel puţin de premierul Ungariei”, a precizat el. 

Fostul membru UDMR crede că formaţiunea ar trebui să spună clar dacă se delimitează sau nu de discursul rasist al lui Viktor Orban.

”UDMR-ul s-a cam lipit de FIDESZ şi de partidul de guvernământ din Ungaria şi aici, cum să zic, iarba nu-i mai place, dar tace (...). Partidele politice şi presa trebuie să-i întrebe pe liderii UDMR, până când răspund: vă asimilaţi aceste valori, vă asimilaţi acest rasism? Uitaţi, se vorbeşte de puritatea rasei şi nu a sărit imamul de la Constanţa, dar nici cei de la Constantinopol. Au sărit, în schimb, evreii din Ungaria, adică prim-rabinul Ungariei şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din Ungaria sunt pe undeva panicate, zic domnule, asta am trăit-o în al Doilea Război Mondial, când vorbeam de rase superioare, de rase inferioare. Adică UDMR-ul trebuie întrebat până când se delimitează de aceste excese vizibile de pe Lună, cum ar zice domnul prim-ministru Orban”, a mai spus Peter Eckstein Kovacs. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.