Peste 11 milioane de măşti de protecţie cumpărtate de stastul român pentru persoanele defevorizate, în baza unei OUG din starea de urgenţă, au rămas nedistribuite. Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru afirmă că a aflat de această situaţie abia acum trei săptămâni, iar OUG va fi miodificată astfel încât măştile să fie distribuite şi pe durata stării de alertă. Tătaru susţine că era responsabilityatea autorităţilor locale să le î,mpartă celor în drept.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nelu Tătaru a fost întrebat, marţi, despre cele peste 11 milioane de măşti care ar fi trebuit să ajungă la persoanele defavorizate şi nu au fost împărţite.

”A fost pe perioadă stării de urgenţă pentru a se putea procura aceste măşti. A fost o perioadă în care firmele participante la licitaţie s-au contestat, încât au trecut aproape trei luni de zile”, a declarat Nelu Tătaru.

Tătaru afirmă că a aflat despre aceste măşti care stau nefolosite în urmă cu trei săptămâni, când un secretar de stat a propus modificarea OUG, pentru ca măştile să fie distribuite şi pe durata stării de alertă.

”Ministerul a transmis către DSP-uri numărul de măşti solicitat de autorităţile locale.

Aceste măşti au ajuns la autorităţile locale, ele sunt cele care le livrau către persoanele defavorizate (...) Nu am informaţii că au fost solicitate prea multe măşti. Ministerul a făcut achiziţia pe numărul de măşti care a fost solicitat. Noi le-am dat către autorităţile locale”, a mai declarat Tătaru.

Acesta a anunţat că va exista un amendament, astfel încât măştile să fie distribuite şi pe perioada stării de alertă.

”Nu vreau să spun că ar fi cineva respondsabil, va fi responsabil dacă aceste măşti nu vor ajunge la persoanele defavorizate în perioada următoare (...) Cred că autoritatea locală poate da acest răspuns de ce nu au ajuns la persoanele defavorizate”, a mai declarat Tătaru.

 

 

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.