Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat luni, cu majoritate de voturi, un raport de adoptare cu amendamente a OUG 79/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care prevede că postul de manager de spital nu va putea fi deţinut de o persoană care are funcţie de conducere într-un partid, dar poate fi ocupată de cineva care este membru într-o formaţiune politică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ordonanţa 79 a venit de la Senat cu raport de respingere. În urma multiplelor dezbateri pe care le-am avut la Camera Deputaţilor, ordonanţa a primit un raport de adoptare cu amendamente. Amendamentele se referă la incompatibilităţile membrilor, amendamente au venit din partea Ministerului Sănătăţii, din partea Comisiei juridice, din partea parlamentarilor. Au rămas anumite prevederi din textul ordonanţei 79 care dădeau de fapt caracterul de urgenţă al ordonanţei. Este vorba de încheierea contractelor anul trecut cu spitalele care erau acreditate; dacă nu apărea textul ordonanţei riscam ca aceste spitale să nu poată încheia contracte cu Casele de asigurări”, a declarat preşedintele Comisiei de sănătate, deputatul PSD Florin Buicu.

Social-democratul a explicat că funcţia de manager de spital nu va putea fi ocupată de cineva care este în conducerea unui partid politic, ci doar dacă este simplu membru.

„Din punctul de vedere al politicii, nu va putea fi manager de spital cineva care ocupă funcţii de conducere în partidele politice. În textul ordonanţei se vorbea de membru în organele de conducere ale partidelor politice, acest text era neconstituţional pentru că unul dintre organismele de conducere ale partidelor este Adunarea Generală a membrilor. Constituţia României prevede dreptul oricărei persoane de a face politică, de a fi membru de partid. În legea 95, nu va putea fi manager de spital o persoană care va ocupa o funcţie de conducere în partid. Membru simplu poate fi, nu poate ocupa funcţia de conducere, iar membru simplu e dat de Constituţie, nu de Legea 95”, a completat Florin Buicu.

El a susţinut că „nu este vorba de repolitizare (a conducerii spitalelor- n.r.) pentru că şi până acum puteai fi membru de partid, conform Constituţiei României”.

„Prevederea din ordonanţa 79 dată de guvernul Cioloş era de fapt neconstituţională. Am venit acum şi am modificat ordonanţa 79 în termenii Constituţiei”, a completat preşedintele Comisiei de sănătate.

Întrebat cum se vor face concursurile pentru ocuparea posturilor de conducere ale spitalelor, de către Minister sau autorităţile locale, Florin Buicu a susţinut că „avem două categorii de spitale - spitale care ţin de autoritatea locală şi spitale care ţin de Ministerul Sănătăţii”.

„Din punct de vedere al procedurii, Ministerul Sănătăţii stabileşte procedura de organizare a concursurilor, iar la nivelul autorităţii locale, autoritatea locală, la propunerea spitalului, va aproba criterii specifice pentru fiecare dintre spitale. Adică Ministerul Sănătăţii dă caracterul medical al funcţiilor de şefi de secţii, pe când autoritatea locală, în calitate de proprietar al spitalului, are dreptul să introducă aceste criterii. Ministerul Sănătăţii stabileşte cadrul, dar autoritatea publică locală şi Ministerul Sănătăţii, în funcţie de subordonarea spitalului, urmează să ia decizia”, a explicat social-democratul.

Întrebat dacă există pericolul ca autorităţile locale să ofere aceste posturi cu dedicaţie, Florin Buicu a ţinut să precizeze că „modalitatea de ocupare a posturilor va rămâne concursul”.

Preşedintele Comisiei de sănătate a mai declarat că deputaţii au introdus în corpul proiectului de lege faptul că, în urma concursului, „conţinutul planului de management pe care îl are un candidat la concurs va deveni anexă la contractul de muncă pe care candidatul câştigător îl va încheia cu proprietarul”.

Întrebat ce s-a întâmplat cu prevederea potrivit căreia rudele şi afinii nu pot fi angajate în spital, Florin Buicu a spus că această chestiune este una generală care stabileşte incompatibilităţile.

„Sunt prevederile legale, nu de ordonanţă, ci generale care stabilesc incompatibilităţile. Introducerea în ordonanţă era de fapt o suprareglementare. Rămân valabile toate prevederile prevăzute pentru incompatibilităţi aflate în legislaţie generală”, a conchis Florin Buicu.  

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.