Premierul Ludovic Orban crede că decizia Parlamentului de a stabili data alegerilor parlamentare reprezintă un conflict de interese deoarece cei care au aprobat acel proiect de lege s-ar afla într-un conflict de interese şi că ar avea interesul să îşi prelungească cât mai mult mandatul. El a precizat că specialiştii analizează temeiuri de atacare la Curtea Constituţională a proiectului respectiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Nu îmi aduc aminte ca în 30 de ani Parlamentul să stabilească data alegerilor. Parlamentarii sunt cei care sunt parlamentari în funcţie.Interesul lor e să rămână cât mai mult în funcţie. Cum să laşi parlamentarii care au interes să îşi prelungească mandatul cât mai mult să stabilească data alegerilor?”, a declarat Ludovic Orban, marţi, într-o conferinţă de presă. 
El crede că parlamentarii se află într-un conflict de interese.  
“Această decizie a Parlamentului este rezultatul deciziei Curţii Constituţionale, care a zis că pot să stabilească data alegerilor şi Parlamentul şi Guvernul.  Pronunţarea a fost legată de alegerile locale, acum pe alegerile parlamentare este totuşi o situaţie un pic diferită pentru că dacă Parlamentul hotărăşte data alegerilor, Parlamentul e format din parlamentari care sunt în mandat, au interesul să îşi prelungească mandatul şi să prelungească cât mai mult mandatul lor. Se află într-un evident conflict de interese”, a mai spus Orban.
El a precizat că specialiştii vor face o analiză pentru a găsi temeiuri de atacare la CCR a proiectului respectiv. 
“Analizăm să vedem pentru că văzută motivaţia Curţii Constituţionale pe decizia care permite şi Parlamentului să stabilească data alegerilor pentru locale, să vedem dacă poate fi aplicată şi la parlamentare. Analizăm cu constituţionaliştii noştri temeiuri de atacare la Curte”, a explicat premierul.

Camera Deputaţilor a adoptat luni, ca for decizional, proiectul de lege care prevede ca data alegerilor parlamentare să fie stabilită de Legislativ şi nu de către Guvern. Propunerea adoptată de către deputaţi merge la promulgare.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.