Premierul interimar Ludovic Orban spune că România prezintă "un risc mai mare” în ceea ce priveşte răspândirea coronavirusului, având în vedere numărul mare de români care locuiesc în Italia. El face un apel către cetăţenii români aflaţi în Italia să evite "deplasările nenecesare” în ţară şi să nu îi expună pe cei apropiaţi riscului de contaminare cu coronavirus, dar şi către românii din ţară, cărora le recomandă să evite deplasările în zonele cu risc de infectare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ludovic Orban a făcut un apel la cetăţenii români din Italia "să evite pe cât posibil deplasările nenecesare", el spunând că este "un act de responsabilitate” faţă de cei apropiaţi pe care riscă să îi expună riscului de contaminare. El le-a recomandat românilor din ţară să evite deplasările în Italia.
 
"România are un risc mai mare, trebuie să o spunem în mod onest, pentru că avem foarte mulţi români. (...) Cred că pe săptămână sunt peste 170 de zboruri (din Italia - n.r.). La transportul aerian ştim foarte clar din ce aerogări s-au îmbarcat şi aici avem un grad mai mare de precizie. La fel şi cu autocarul, ştim ce itinerariu şi ce staţionări a avut. Rămâne această încercare care este foarte dificilă, privitoare la cei care vin cu maşinile personale. Într-o astfel de situaţie contează foarte mult responsabilitatea”, a declarat Orban, luni seară, într-o emisiune la Digi 24.
 
Orban a spus că sunt 16 aeroporturi şi 21 de puncte de trecere a frontierei, iar în contextul în care sunt români care vin în ţară cu autovehicul personal, s-a decis ca cei care intră pe teritoriul României să fie puşi fie în carantină, fie în izolare la domiciliu, în funcţie de zona de unde vin.
 
"Recomandarea pe care am făcut-o Poliţiei de Frontieră a fost să solicite inclusiv acte din Italia să vedem cu precizie de unde vin. Dacă vin din zone unde s-a luat decizia de închidere a localităţilor, atunci intră automat în carantină, dacă vin din regiunile unde există risc de contaminare crescut, măsura este de izolare la domiciliu. Carantină înseamnă şi carantina instituţionalizată, în locaţii prestabilite. Până astăzi sunt identificate aproape 4.000 de locuri de carantină instituţionalizată. Am inventariat şi posibilităţile de tratare, de diagnosticare. Aici nu există posibilitate de diagnosticare imediată”, a explicat Orban.
 
El a spus că românii nu sunt obligaţi să prezinte actele de identitate emise de statul italian, dar că recomandarea este aceea de a colabora.
 
El a precizat că medicii din DSP-uri din judeţe care nu sunt la graniţa României au fost detaşaţi către graniţă.
 
Orban a mai spus că factorii implicaţi s-au reunit luni seară pentru a stabili măsurile care sunt necesare.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.