Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi, la Europa FM, că nu vrea să compare partidul său cu PSD, dar, dacă ar face-o, liberalii au 10.000 de candidaţi mai buni decât Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier. Acesta a mai spus că nu înţelege de ce opoziţia este criticată tocmai de cei care nu susţin PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“De regulă, partidele de opoziţie nu îşi prefigurează programele de guvernare din primul an. Nouă ni s-a cerut din primul an de opoziţie să prefigurăm un program de guvernare. Eu nu vreau să mă compar cu PSD. Dacă m-aş compara cu PSD, păi avem 10.000 de candidaţi de prim-miniştri mai buni decât Dăncilă. Eu vreau ca ceea ce oferă PNL ca politici publice, ca soluţii concrete, să aibă un fundament solid, să vină în întâmpinarea nevoilor reale ale oamenilor şi mai ales să aducem soluţii care sunt sustenabile, aplicabile”, a spus Orban.

Ludovic Orban a subliniat faptul că vrea să facă din PNL un partid care să lupte împotriva PSD şi spune că nu întelege de ce criticii PSD sunt şi criticii opoziţiei.

„Eu sunt preşedintele PNL, am un mandat de la colegii mei din PNL şi, mai ales, am obligaţia să aduc PNL în situaţia în care să poată să bată PSD şi să ofere României o şansă reală de a depăşi dificultăţile şi problemele cu care se confruntă. (...) Nu se întâmplă nicăieri în lumea asta ca marea majoritate a formatorilor de opinie sau a celor care comunică pe Facebook, care sunt împotriva PSD, să critice opoziţia. Nu se întâmplă nicăieri în lumea asta. Cum să critici opoziţia?”, a declarat acesta.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.