Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban atrage atenţia judecătorilor CCR ”să nu mai facă încă o nefăcută”, în privinţa pensiilor parlamentarilor. 90% dintre cetăţenii români sunt contra pensiilor speciale ale parlamentarilor, astfel că, odată ce Parlamentul a făcut un pic de dreptate şi a anulat acest privilegiu autoacordat al aleşilor, Curtea nu-şi poate permite să restaureze aceste pensii speciale rău famate, sfidând o ţară întreagă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ludovic Orban afirmă că în 2020, Parlamentul a votat o lege de desfiinţare a pensiilor speciale ( mai puţin pensiile de serviciu ale cadrelor militare ), dar Curtea Constituţională a decis că este neconstituţională.
 
”În 2021, în mandatul meu de Preşedinte al Camerei Deputaţilor, Parlamentul a votat modificarea legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor prin care a desfiinţat pensiile speciale ale parlamentarilor. Mai mulţi foşti parlamentari care beneficiau de pensie specială au pornit procese în care au invocat excepţii de neconstituţionalitate ale legii de desfiinţare a pensiilor speciale care sunt în analiza CCR de câteva luni. Curtea nu s-a pronunţat până acum pentru că nu există încă o opinie clar majoritară. Părerile sunt împărţite între judecători”, scrie liderul Forţa Dreptei. 
 
Orban mai arată că ”din punctul său de vedere, nu există niciun temei de neconstituţionalitate”.
 
”Aşa cum parlamentarii şi-au dat singuri prin lege pensii speciale, la fel pot decide să nu le mai dea. Aşa cum am decis noi. Pensia specială nu este un drept câştigat în mod legitim, aşa cum este pensia normală, stabilită pe baza principiului contributivităţii. Ca atare, atrag atenţia judecătorilor CCR să nu mai facă încă o nefăcută. 90% dintre cetăţenii români sunt contra pensiilor speciale ale parlamentarilor. A fost un act profund imoral al parlamentarilor PSD, ALDE, UNPR, UDMR, care şi-au votat în 2015 pensii speciale, fără să îi întrebe pe cetăţenii care i-au votat dacă sunt de acord. Astăzi, odată ce Parlamentul a făcut un pic de dreptate şi a anulat acest privilegiu autoacordat al aleşilor, Curtea nu-şi poate permite să restaureze aceste pensii speciale rău famate, sfidând o ţară întreagă”, mai declară Orban. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.