Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, anunţă că, dacă Guvernul nu va adopta un act normativ care să prevadă că proiectele sub o anumită valoare derulate prin Compania Naţională de Investiţii pot fi preluate de către autorităţile locale, care să organizeze licitaţiile, va înainte el un proiect legislativ în acest sens. Orban se arată convins că proiectul va avea susţinere în Legislativ, "pentru că toţi cei care au primari înţeleg foarte repede despre ce e vorba".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
În discursul ţinut vineri, în şedinţa Colegiului Director al PNL Giurgiu, Ludovic Orban a reafirmat că de la începutul lunii februarie a acestui an a atras atenţia asupra faptului că angajaţii CNI nu pot finaliza procedurile de licitaţie pentru toate proiectele depuse la această instituţie, iar în condiţiile în care există 4.000 de proiecte aprobate, contractarea acestora ar dura "minim minimorum 20 de ani, ceea ce nu putem aştepta, e o glumă".
 
În acest context, Orban a susţinut delegarea către primării a competenţelor de organizare a licitaţiilor, pentru proiectele sub 25 sau 30 de milioane de lei, CNI urmând a rămâne cu marile proiecte şi cu cele de dimensiuni medii. 
 
"E atât de simplu! De opt luni de zile îmi bat gura aproape în fiecare şedinţă a coaliţiei să le explic oamenilor că, dacă vor să dea drumul la proiectele pe CNI, nu există altă soluţie. (...) O spun clar: dacă Guvernul nu adoptă, voi înainta proiect de lege în Parlament pentru a modifica legea în vigoare astfel încât să se poată delega competenţa organizării licitaţiilor către UAT-uri. Sunt convins că la asta se va găsi sprijin în Parlament pentru că toţi cei care au primari înţeleg foarte repede despre ce e vorba”, a anunţat Ludovic Orban, în acest context.
 
El a susţinut că "ţara asta trebuie descentralizată, debirocratizată", el arătând că 70% din timpul consumat de un beneficiar de proiect pe fonduri europene este "consumat inutil datorită unor condiţii care au fost introduse în ghidurile solicitanţilor de funcţionărimea din România, cu acordul şefilor de autorităţi de management, şi cu acordul miniştrilor Fondurilor europene care au fost de-a lungul timpului”, şi afirmând că acest lucru nu mai poate fi tolerat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.