Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a afirmat că, în cadrul vizitei din SUA, a discutat cu reprezentanţii companiilor americane care au investiţii în România despre accelerarea acestora, dar şi despre proiectele comune, inclusiv pe zona nucleară, care ţin de reactoarele 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, dar şi de accelerarea investiţiilor în refacerea reactorului 1 de la Cernavodă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Am discutat şi de nuclear, dar şi de rolul pe care România îl are în a contribui practic la partea logistică foarte importantă pentru SUA în ceea ce priveşte aducerea LNG-ului în Europa şi nu numai. De altfel, un moment cordial în conversaţie a fost legat mai degrabă de trecut. România şi Statele Unite ale Americii sunt printre primele ţări din lume care nu doar că au descoperit petrol şi au început să îl folosească, ci una dintre primele multinaţionale din lume în zona asta este româno-americană. Noi am găsit în documentele oficiale, în Monitorul Oficial, în arhivă, chiar din 1915, un convocator al Adunării Generale. Şi a fost unul dintre cadourile de protocol care a fost oferit secretarului de stat”, a declarat Oana Ţoiu, miercuri seară, la Antena 3.
 
Ea a fost întrebată dacă la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă vor fi investiţii americane.
 
”Am discutat în dimineaţa aceasta şi cu companiile americane care au prezenţă şi investiţii în România faţă de accelerarea acestor investiţii şi proiectele comune pe care le avem inclusiv în zona nucleară, ce ţine de reactoarele 3 şi 4 şi accelerarea practic a investiţiilor în refacerea reactorului 1. De altfel, am avut aceste discuţii şi cu ministrul Energiei, înainte să vin aici dumnealui a fost, de altfel, şi într-o delegaţie comună în New York acum două săptămâni”, a explicat ministrul de Externe.
 
Oana Ţoiu a mai fost întrebată dacă proiectul reactoarelor mici de la Doiceşti se poate debloca. 
 
”Există nişte paşi de analiză acum şi un grup comun româno-american care lucrează la asta din perspectivă comercială, ce-am discutat astăzi împreună cu secretarul de stat Marco Rubio este partea care ţine de cadrul de politici publice, cadrul de reguli care şi ele trebuie create odată cu fezabilitatea modelului comercial al reactorului de dimensiuni mici. Şi avem un interes comun puternic în a crea împreună claritate, care sunt procedurile, care este modificarea necesară la nivelul legislaţiei, nu doar naţional, ci şi european pentru că în momentul în care acest model devine viabil şi comercial, se poate să existe deja cadru în care să poată fi adoptat şi de alte ţări”, a declarat ministrul Afacerilor Externe.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.