Preşedintele Nicuşor Dan, a declarat duminică, la ceremonia de repatriere a rămăşiţelor pământeşti ale ultimului domnitor al Moldovei, că istoria nu începe cu noi înşine, remarcând că prea des, în modul în care noi percepem istoria, insistăm pe rupturi, pe sincope, fără să punem accentul pe continuitate, apreciind că este necesar să vedem rădăcina unor moduri în care acţionăm ca societate azi. ”Cred că trebuie să ne gândim la o terapie prin memorie care să ducă la o pacificare a societăţii româneşti de azi. Recunoaştem azi, prin onorurile cuvenite unui şef de stat, demnitatea istoriei de dinainte de apariţia statului naţional unitar. Onorăm rolul pe care l-a jucat clasa politică a acelei epoci la împlinirea ideii naţionale. Sunt convins că putem azi să începem şi să avem o privire mai senină şi mai dreaptă asupra trecutului, din care să ştim să culegem învăţăturile cele mai bune despre viitor. Bine ai venit acasă, Măria Ta”, a spus preşedintele, care a fost prezent la eveniment alături de partenera sa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

 

FOTO: Inquam Photos / George Călin
FOTO: Inquam Photos / George Călin

”Cred că trebuie să folosim orice ocazie, şi mai ales unele comemorative cum este cea de azi, pentru a ne spune nouă înşine şi celor de lângă noi că istoria nu începe cu noi înşine. Şi cred că prea des, în modul în care noi percepem istoria, insistăm pe rupturi, pe sincope, pe acele schimbări din istorie care au fost 1821, 1848, 1859, 1866, 1918 şi toate celelalte, fără să punem accentul pe continuitate, pentru că, aşa cum limba este o creaţie la care mulţi oameni care de-a lungul timpului au gândit şi s-au raportat la lume într-un anume fel, aşa şi o societate şi modul în care este administrată o societate au rădăcini adânci din modul în care acum mulţi ani nişte oameni au gândit cum să o administreze. Şi e important deci să vedem aceste continuităţi şi să vedem rădăcina unor moduri în care acţionăm ca societate azi”, a afirmat preşedintele cu prilejul aducerii în ţară a rămăşiţelor pământeşti ale domnitorului Moldovei Grigore Alexandru Ghyka, ultimul domnitor al Moldovei înainte de Unirea din Ianuarie 1859. El a amintit că construcţia României moderne a început înainte de Ianuarie 1859.

 

FOTO: Inquam Photos / George Călin
FOTO: Inquam Photos / George Călin

preşedintele a menţionat câteva decizii importante pe care domnitorul Ghyka le-a iniţiat sau la care a participat: abolirea cenzurii, iniţierea unor unităţi medicale specializate, maternitatea, înfiinţarea şcolii de ingineri de drumuri şi construcţii, reforme sociale îndrăzneţe, abolirea robiei ţiganilor, înfiinţarea Jandarmeriei, care a fost o instituţie pentru pacea interioară, dar cu oameni care erau pregătiţi pentru lupte mai mari, într-o vreme în care forţele armate ale României erau limitate de înţelegerile marilor puteri.

FOTO: Inquam Photos / George Călin
FOTO: Inquam Photos / George Călin

”Trebuie să spunem şi nişte lucruri despre reformele sociale, curajul de a scădea impozitele, dijma pentru cei care lucrau pământul, şi taxele vamale, aşa numitele taxe pe circulaţia mărfurilor. Dar trebuie să insistăm, în opinia mea, pe Unirea de la 1859, pentru că Unirea de la 1859 nu a căzut din cer, nu a fost un dar care s-a dat României. Pentru că aceasta să se înfăptuiască, au fost nişte oameni politici care au acţionat în sensul acesta, şi domnitorul Ghyka este unul dintre ei. Trebuie să spunem cu tărie că istoria Moldovei face parte din istoria României. Ne amintim azi că, încă din Evul Mediu, Moldova a purtat un al doilea nume, Moldovlahia sau Valahia Mică. Cu alte cuvinte, identitatea de neam, de limbă, de cultură, a fost o evidenţă dintotdeauna şi, aşa cum am spus, domnitorul Ghyka a fost unul dintre susţinătorii Unirii cu România”, a spuns preşedintele.

El s-a referit la modul în care receptăm istoria, afirmînd că suntem încă sub influenţa modului în care regimul comunist ne-a predat, ne-a influenţat modul în care percepem istoria, şi ne-a împiedicat să vedem pe acei domnitori care au făurit România modernă, adăugând că, ”într-o anumită perioadă, aceştia au fost numiţi duşmanii ai poporului”.

”Cred că e vremea să vindecăm aceste răni ale trecutului şi cred că, aşa cum Ana Blandiana a introdus sintagma „memoria ca formă de justiţie”, cred că trebuie să ne gândim la o terapie prin memorie care să ducă la o pacificare a societăţii româneşti de azi. Recunoaştem azi, prin onorurile cuvenite unui şef de stat, demnitatea istoriei de dinainte de apariţia statului naţional unitar. Onorăm rolul pe care l-a jucat clasa politică a acelei epoci la împlinirea ideii naţionale. Sunt convins că putem azi să începem şi să avem o privire mai senină şi mai dreaptă asupra trecutului, din care să ştim să culegem învăţăturile cele mai bune despre viitor. Bine ai venit acasă, Măria Ta!”, a afirmat Nicuşor Dan în finalul discursului.

Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale lui Grigore Alexandru Ghyka, ultimul domn al Moldovei, a fost depus duminică, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, ca urmare a unei decizii a preşedintelui Nicuşor Dan. Rămăşiţele pământeşti ale domnitorului au fost deshumate vineri din cimitirul localităţii franceze Le-Mée-sur-Seine şi au fost aduse în ţară, urmând să fie înhumate la Iaşi. Preşedintele a fost prezent la ceremonii alături de partenera sa. Cei doi eu depus o coroană de flori şi au aprins lumânări.

FOTO: Inquam Photos / George Călin
FOTO: Inquam Photos / George Călin
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.