Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, despre o reducere a TVA-ului, că în discuţiile cu partidele s-a confirmat că bugetul pe 2027 să fie cel puţin propus Parlamentului, dacă nu şi adoptat, în toamna acestui an, iar în momentul în care o să se discute acest buget, orice idee este binevenită, dar nu vrea să dea speranţe false. Şeful statului a ţinut să precizeze că perspectivele economice pentru România sunt bune şi că o ţintă pe care au avut-o la început, scăderea deficitului, a fost atinsă.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat despre afirmaţia liderului UDMR Kelemen Hunor privind o reducere a TVA-ului şi dacă România îşi permite întoarcerea la vechea cotă de TVA.
"În primul rând noi suntem într-un buget 2026 aprobat şi există acord să nu umblăm la bugetul 2026. Deci, 2026, aceasta este perspectiva fiscală. În al doilea rând, aşa cum am spus, îmi doresc şi în discuţiile pe care le-am avut deja cu partidele s-a confirmat această idee ca bugetul 2027 să fie cel puţin propus de Guvern Parlamentului, dacă nu şi adoptat în toamna acestui an, astfel încât să proiectăm stabilitate financiară", a spus preşedintele.
El a menţionat că, "în momentul în care o să se discute bugetul 2027, bineînţeles că orice idee este binevenită".
"Nu vreau să dau speranţe false sau să se creeze aşteptări care posibil să nu se realizeze", a menţionat el.
"O ţintă pe care noi toţi şi guvernul am avut-o la început, scăderea deficitului, a fost atinsă, prin nişte măsuri politico-fiscale. Că se putea face altfel, că, în fine, calculele economice puteau fi altele, asta e o chestiune în care, din nou, tocmai pentru a nu inflama această dezbatere politică, nu vreau să intru. Ce vreau să spun din nou (..), pentru românii care se uită la noi, este că România are perspective economice bune. A existat un deficit care a fost foarte mare şi care a trebuit corectat. Repet, nu mă pronunţ despre cum şi despre variantele posibile alternative, pentru că, din nou, e ceva în trecut, dar perspectivele economice pentru România sunt bune", a mai declarat şeful statului.



























