Candidatul independent din turul doi al alegerilor prezidenţiale Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă, dar cât de mult acestea ar putea creşte este o discuţie la care nu doreşte să se angajeze în momentul de faţă. El a menţionat că îşi doreşte ca salariile să crească. Nicuşor Dan a prezentat diploma de bacalaureat.
Nicuşor Dan a fost întrebat, luni, la Digi 24, care ar fi salariul corect pentru un profesor debutant în România pe care doreşte să o conducă.
”Salarizarea profesorilor şi mai ales a debutanţilor e foarte importantă. Nu pot să dau o cifră. Bineînţeles că ne-am dori cât mai mult, depinde cât poate economia românească să ducă”, a afirmat Nicuşor Dan.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Întrebat dacă salariile profesorilor vor rămâne intacte, Nicuşor Dan a răspuns: ”Nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă. Cât de mult ele vor putea să crească asta e o discuţie la care nu vreau să mă angajez în momentul de faţă. Îmi doresc foarte mult ca ele să crească”.
Nicuşor Dan şi-a prezentat diploma de bacalaureat la Digi 24, după ce în spaţiul public circulă o diplomă falsă a candidatului independent la prezidenţiale.

Acea diplomă, catalogată de Nicuşor Dan drept un ”fals grosolan”, are un format diferit de cel al diplomelor de bacalaureat şi conţine greşeli gramaticale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.