Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu precizează, printr-un comunicat de presă, că, prin respingerea în comisia de Sănătate a legii prevenţiei în sănătate, PSD a încălcat în mod flagrant procedurile parlamentare, el arătând că PNL rămâne consecvent şi va trimite societăţii civile forma amendată a legii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Proiectul de lege privind prevenţia în sănătate a fost respins în cadrul Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, PSD încălcând în mod flagrant procedurile parlamentare, dar şi principiile de bază ale democraţiei şi ale statului de drept”, susţine liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu. 

Liberalii acuză PSD că, ”prin reprezentanţii săi, a ignorant amendamentele societăţii civile, asumate de PNL şi depuse în termenul regulamentar şi a refuzat să le supună dezbaterii Comisiei”.

”Raportul de respingere, adoptat de majoritatea conturată în jurul PSD, încalcă Regulamentul Camerei Deputaţilor şi arată că social-democraţii sfidează în mod permanent valorile şi pricipiile democratice, răsturnând cu totul regulile de funcţionare ale Parlamentului României. Gestul PSD generează o incoerenţă gravă în procesul legislativ, şi totodată echivalează cu o cenzură a vocii societăţii civile care astfel este pur şi simplu redusă la tăcere”, consideră Nicolăescu. 

 Liderul deputaţilor PNL arată că potrivit procedurii şi regulamentului, în cazul în care amendamentele ar fi fost dezbătute, votate şi acceptate în cadrul şedinţei, pe acest proiect legislativ se putea hotărî doar desesizarea Camerei Deputaţilor.

”Doar în această situaţie, prin eliminarea înfiinţării Agenţiei, legea ar fi intrat în competenţa Senatului, ca prima cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor ar fi devenit for decizional. Având în vedere acest fapt, Grupul parlamentar PNL rămâne consecvent în demersul său şi va trimite societăţii civile implicate, specialiştilor din domeniul sănătăţii, Comisiei de Sănătate a PNL, deputaţilor şi senatorilor liberali,  forma amendată a legii, pentru a se crea contextul general de susţinere a unei legi a prevenţiei în sănătate ca politică publică naţională susţinută permanent de statul român”, mai precizează Eugen Nicolăescu. 

Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaţilor a respins, marţi, proiectul de lege privind prevenţia în sănătate, preşedintele comisiei, Florin Buicu, explicând că proiectul va fi discutat şi votat în Senat, după care se va întoarce la Camera Deputaţilor care este for decizional.

"Noi am respins proiectul iniţial, care modifica structura Guvernului prin înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Prevenţie în Sănătate. În acea formă, Camera Deputaţilor era prima Cameră sesizată, iar Senatul decizională. Prin propunerile de amendamente venite din partea iniţiatorilor s-a scos complet Agenţia Naţională de Prevenţie în Sănătate din lege, iar în aceste condiţii Camera a devenit decizională”, a explicat preşedintele Comisiei, Florin Buicu.

Prin noua formă a proiectului de lege privind prevenţia în sănătate, iniţiatorii liberali au eliminat sancţiunile pentru pacienţi, au transferat Guvernului responsabilitatea aplicării programului de prevenţie, dar şi obligaţia de a prezenta Parlamentului stadiul aplicării acestuia, iar finanţarea urmează să se acorde eşalonat, ajungând la 0,5% din PIB în 2022.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.