Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat vineri la evenimentul de la Vila Florica, că PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască în România şi să facă puternică ţara noastră în Europa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În interiorul celor 165 de ani de viaţă ai statului român, Partidul Naţional Liberal împlineşte azi 149. Istoria modernă a României nu ar fi fost posibilă fără contribuţia esenţială a familiei Brătianu şi a Partidului Naţional Liberal. De aceea, venim în fiecare an aici, la Florica, să onorăm cel mai longeviv partid din Uniunea Europeană şi să ne preţuim, nu doar rădăcinile, ci şi viitorul”, a declarat preşedintele PNL în cadrul evenimentului.

Nicolae Ciucă a arătat că astăzi, ”tinerii noştri liberali se pot uita cu mândrie la ceea ce PNL a realizat pentru ţară şi pot găsi inspiraţia şi determinarea pentru a continua transformarea României în mai bine”.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

Potrivit lui Ciucă, Ionel Brătianu spunea: „Sunteţi reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi.”

”Suntem singurul partid istoric al României care duce tradiţia mai departe. Vreau să-i mulţumesc Ministerului Culturii, doamnei ministru, prezentă aici, pentru iniţiativa de a investi în renovarea acestui loc simbolic şi istoric. Vila Florica care a aparţinut Brătienilor, dar este astăzi parte a patrimoniului nostru naţional, reper al istoriei noastre şi devenirii României ca stat independent, unitar şi modern. Moştenirea istorică lăsată de Brătieni aparţine României, este un bun al tuturor românilor de azi şi va continua să dăinuie peste generaţii”, a subliniat Ciucă.

Liderul liberal a mai afirmat că ”PNL a fost forţa politică din spatele celor mai importante momente ale istoriei noastre recente: Independenţa României, Marea Unire, modernizarea ţării noastre şi transformarea ei într-o democraţie europeană”.

”PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască în România şi să facă puternică ţara noastră în Europa. Identitatea de dreapta înseamnă pentru noi îmbinarea tradiţiilor şi progresului, respectul pentru individ şi valorile sale, respectul pentru credinţă şi valorile naţionale. În acelaşi timp, pentru noi, a fi de dreapta înseamnă să încurajăm creativitatea, iniţiativa privată şi inovaţia pentru un viitor modern şi prosper al românilor. Înseamnă grija pentru familie şi comunităţi. Înseamnă democraţie, ordine, respect pentru legi şi reguli, dezvoltare, siguranţă şi respect pentru proprietate. PNL este un partid al faptelor serioase şi rezultatelor concrete”, a mai declarat Ciucă.

Preşedintele PNL a continuat: ”Eu cred că faptele liberalilor vorbesc de la sine. Şi am încredere că cetăţenii României văd acest lucru. Dreapta nu este o etichetă, un slogan sau un nume pe care ţi-l pui pe o siglă. Dreapta este un fel de-a fi, pe care nu ţi-l dă şi nu ţi-l ia nimeni. Un crez care se traduce în acţiuni şi rezultate pentru fiecare român, pentru familii, pentru comunităţi şi pentru România. Partidul Naţional Liberal a demonstrat acest lucru prin reprezentanţii săi şi la nivel local, şi la nivel naţional, şi la nivelul Parlamentului European”.

Nicolae Ciucă a spus că ”ne aşteaptă provocări mari, dar tocmai provocările mari sunt cele capabile să mobilizeze energii naţionale şi să inspire o societate”.

”Trebuie să redescoperim adevăratul patriotism şi încrederea în forţele proprii. La fel cum au spus înaintaşii noştri, fondatorii Partidului Naţional Liberal, „prin noi înşine”, ca naţiune puternică în Europa şi în lume. Închei cu convingerea că putem să devenim mai buni onorând memoria înaintaşilor noştri şi învăţând din lecţiile istoriei. Să nu uităm niciodată care este misiunea noastră aici: să fim în slujba românilor. În fiecare zi”, a declarat Nicolae Ciucă în finalul discursului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.