Peste 150.000 de persoane au participat sâmbătă seară la mitingul PSD organizat în Piaţa Victoriei din Capitală, sub sloganul ”Vrem prosperitate, NU Securitate!”. Pe scena amplasată în piaţă au ţinut discursuri liderul PSD, Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă, primarul general, Gabriela Firea, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Oamenii prezenţi la miting au purtat cămăşi şi tricouri albe şi au avut pancarte cu mesaje precum "Vrem securitate socială, nu securişti în societate" sau "Run, Coduţa, Run". Premierul Viorica Dăncilă le-a spus oamenilor adunaţi în Piaţa Victoriei că votul românilor trebuie respectat, iar abuzurile din justiţie trebuie stopate, ea afirmând că lui Liviu Dragnea şi lui Călin Popescu Tăriceanu li s-au deschis dosare penale chiar înaintea campaniei electorale din 2016 pentru ca PSD să piardă alegerile. La rândul său, Liviu Dragnea a spus că "statul paralel este o frăţie josnică, periculoasă, care vrea să scoată democraţia din joc”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Dragnea, întrebat de ce participanţii la miting nu strâng gunoiul din Piaţa Victoriei: Sunt 200 de angajaţi de la salubritate care asta fac acum. VIDEO

Mitingul PSD s-a încheiat. În timpul discursului lui Liviu Dragnea, pe clădirea Guvernului a fost proiectat mesajul "rezist"

Mitingul PSD, la care au participat peste 150.000 de oameni, s-a încheiat după câteva ore, protestatarii din judeţe plecând spre autocarele cu care au venit.

Pe rând, reprezentanţii social-democraţilor au urcat pe scenă şi au vorbit în faţa oamenilor, în aplauzele mulţimii.

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

În timpul discursului lui Liviu Dragnea, pe clădirea Guvernului a fost proiectat mesajul "rezist".

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

Mitingul s-a încheiat după mai bine de două ore, iar la finalul discursului lui Liviu Dragnea, manifestanţii au cântat împreună imnul, cu lanternele aprinse, aşa cum s-a întâmplat la protestele #rezist. Pe Oda bucuriei, reprezentanţii PSD le-au făcut cu mâna de pe scenă simpatizanţilor PSD.

FOTO - Inquam Photos / Bogdan Buda
FOTO - Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe scena din Piaţa Victoriei au susţinut discursuri, în timp ce pe un ecran uriaş era afişat mesajul "Jos statul paralel", liderul PSD, Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, deputatul Liviu Pleşoianu, liderul sindical Matei Brătianu şi Mariana Rarinca. Ei au vorbit despre "statul paralel" şi despre abuzurile procurorilor. 

În urma mitingului, întreaga piaţă a rămas plină de peturi, de hârtii şi mucuri de ţigară.

Liviu Dragnea a spus că a fost ales albul la miting pentru că simbolizează curăţenia, iar ei "curăţă ţara de mizeria împrăştiată de şobolani"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a explicat în timpul mitingului din Piaţa Victoriei că a fost aleasă culoarea alb pentru manifestaţie pentru că simbolizează curăţenia, iar ei "curăţă ţara de mizeria împrăştiată de şobolani". De asemenea, Dragnea a susţinut că, în timp ce PSD luptă pentru dreptate şi democraţie, statul paralel luptă pentru poziţii şi supravieţuire.

“Am fost întrebat de ce am ales culoarea alb pentru protestul nostru. Pentru că albul simbolizează curăţenia, oameni buni, şi noi asta facem, curăţăm ţara de mizeria împrăştiată de aceşti şobolani. Mi-a zis cineva că parcă am fi Brigăzile Albe. E bine şi aşa, sutem şi Brigăzile Albe dacă este cazul, pentru că este o luptă intensă. Noi luptăm pentru dreptate şi democraţie. Ei luptă pentru poziţii şi supravieţuire. Noi luptăm pentru drepturile şi libertăţile omului. Ei luptă pentru a-şi ascunde nelegiuirile, furturile şi abuzurile”, a spus Liviu Dragnea.

FOTO - Inquam Photos / Bogdan Buda
FOTO - Inquam Photos / Bogdan Buda

Dragnea: Beneficiarii statului paralel sunt cei care pierd alegerile la urne. Iohanis şi Orban nu sunt de invidiat

Liviu Dragnea a afirmat în discursul ţinut sâmbătă seară la mitingul organziat de PSD în Piaţa Victoriei că statul paralel este "o frăţie josnică, periculoasă, care vrea să scoată democraţia din joc” şi că beneficiarii acestuia sunt politcienii care pierd alegerile la urne, în acest context liderul PSD spunând că preşedintele Klaus Iohannis şi liderul liberal Ludovic Orban nu sunt de invidiat.

"E o frăţie josnică, periculoasă, un contract care de fapt vrea să scoată democraţia din joc. Acesta este portretul statului paralel”, a afirmat liderul PSD la mitingul din Piaţa Victoriei.

Drangea a spus, de asemenea, că "beneficiarii politici dau sens şi putere statului paralel„

"Beneficiari politici sunt cei care pierd alegerile la urne, dar vor să le câştige prin DNA şi SRI. Beneficiarii statului paralel sunt, de cele mai multe ori, şi prizonierii lui fiindcă fără sprijinul instituţiilor de forţă ei nu există în politică", a afirmat Dragnea.

În acest context, şeful PSD a spus că preşedintele Klaus Iohannis nu este de invidiat, iar când mulţimea a început să huiduie la auzul numelui şefului statului, Dragnea a adăugat:"Salutaţi-l mai bine, vă rog!"

Dragnea l-a ironizat pe Klaus Iohannis întrebând audienţa dacă acesta "are o problemă la ochi sau la dosar atunci când spune că nu vede protocoalele secrete".

Şeful PSD a mai spus că nici preşedintele PNL Ludovic Orban nu este de invidiat, şi nici "mulţi din cei care cred că dacă stau mereu în gură cu cuvântul anticorupţie vor scăpa": "Ei folosesc statul paralel, se bucură de aşa-zisa putere pe care le-o dă statul paralel, dar sunt de fapt nişte unelte jalnice ale acestor securişti".

Dragnea a vorbit şi despre o boală care strică prietenii şi care ne-a făcut să trăim într-o societate măcinată de şi invidie, unde "oricui dacă i se întâmplă ceva bun există altcineva care consideră că este un bun nemeritat, necuvenit şi scrie un denunţ".

"Această boală ne-a adus mai rău ca pe vremea vechii securităţi şi astea nu sunt vorbe propagandistice, astea sunt realităţi de zi cu zi cu care ne confruntăm fiecare dintre noi. Stalinişti şi securişti vor să ne transforme într-un popor de denunţători, să ne denunţăm, să ne acuzăm, să ne învinuim între noi pentru lucruri pe care nu le-am făcut", le-a spus Dragnea membrilor şi simpatizanţilor PSD.

Liderul social-democrat a mai afirmat că românii sunt îndemnaţi, ameninţaţi, şantajaţi să depună denunţuri împotriva rudelor, împotriva prietenilor, împotriva colegilor: "Este un plan odios de dezbinare şi de învrăjbire a societăţii româneşti. Este un plan abil de insinuare a terorii că oricine, oricând poate fi luat, a fricii că oricine, oricând poate fi transformat în suspect sau in vinovat".

"Când într-o ţară delaţiunea ajunge să ţină loc de probe, iar denunţul ajunge să fie prefaţa unei condamnări, atunci întreaga societate devine prizoniera terorii. Toţi am fost sau suntem sau am putea fi sau aţi putea fi la un moment dat atinşi de mâna lungă a acestui stat paralel, a acestor securişti. Sunt şase milioane de oameni care au fost interceptaţi, urmăriţi, filaţi, monitorizaţi, înregistraţi şi supravegheaţi de statul paralel. Este mai mult decât ne-am fi putut închipui vreodată" a mai afirmat Dragnea de pe scena amenajată în Piaţa Victoriei, unde s-au aflat peste 120.000 de membri şi simpatizanţi PSD.

De asemenea, el le-a spus participanţilor veniţi din toată ţara la manifestaţia din Capitală că oricare dintre ei poate deveni o ţină a "statului paralel”.

"Este posibil să fii chiar tu printre cei şase milioane de români cărora le-au fost călcate în picioare drepturile şi libertăţile. Este inacceptabil, este intolerabil şi nici măcar nu contează dacă eşti vinovat sau nu. Trebuie doar să fii ascultat, pentru că nu trebuie să fii suspect sau inculpat pentru a fi monitorizat sau interceptat. Important este ca statul paralel să ştie ce vorbeşti, ce gândeşti, ce simţisi ce-ţi doreşti. Pentrucă cu cât ştie mai mult, cu atât devine mai puternic şi mai represiv, iar noi toţi devenim mai vulnerabili şi mai expuşi abuzurilor de orice fel. Absolut tot ceea ce spui vor folosi într-o zi împotriva ta  sau a altcuiva. De asta înregistrează tot şi că rog sănu vă faceţi iluzii că sunteţi în afara mizei, că nu contaţi. Fiecare contează pentru ei. Toţi putem deveni ţinte la un moment dat”, le-a mai spus Dragnea demonstranţilor.

Liviu Dragnea: Statul paralel este un sistem care foloseşte instituţiile statului într-un mod nelegitim şi paralel cu drepturile şi libertăţile

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus în discursul susţinut în Piaţa Victoriei, în care i-a salutat pe "inflitraţii satatului paralel", că oamenii din stradă sunt “voinţa populară exprimată de lege şi Constituţie”. Dragnea a definit statul paralel ca fiind “un sistem care foloseşte instituţiile statului într-un mod nelegitim şi paralel cu drepturile şi libertăţile”.

“Vă salut cu respect, membri de partid, dar şi cei care nu sunt membri, dar au credinţă că vocea poporului trebuie auzită în afară propagandei securiste, care vrea să ne facă să credem că suntem puţini. V-aţi asumat cu demnitate dreptul la libertăţi şi democraţie, iar pentru asta meritaţi aplauzele tuturor. Îi salut, de asmenea, dar de data asta cu milă, pe toţi trimişii în Piaţă ai statului paralel. Civili sau nu, la ordin sau din curiozitate, va rog să îi salutaţi, suntem mulţi astăzi, mai mulţi decât se aşteptau cei care credeau, care ne insultau, dar ce să nu uite niciodata statul paralel este că noi suntem foarte mulţi, suntem voinţa populară exprimată de lege şi Constituţie”, a susţinut Liviu Dragnea în discursul său de la miting.

El a spus că statul paralel este "un sistem care foloseşte instituţiile statului într-un mod nelegitim şi paralel cu drepturile şi libertăţile”.

"Au trecut trei ani şi jumătate de când regimul Băsescu a plecat, dar instrumentele lui au rămas, dragii mei. Care sunt instrumentele? Procurorii corupţi au rămas, i-aţi văzut la televizor fabricând dosare, falsificând probe. Şefa DNA, aţi auzit-o cerând procurorilor capete mari, cerând să facă dosar premierului, a anchetat Guvernul doar pentru că guvernează. Aţi văzut umilind zeci de oaneni care au fost apoi achitaţi. Generalii au rămas, ei vorbesc astăzi prin gura opoziţiei. Ei acţionează prin reţeaua lor de probagandă securistă, prin ONG-uri finanţate ilegal. Jurnaliştii sub acoperire au rămas. Îi vedeţi cu batistute cu tot, îi citiţi, îi auziţi un fiecare zi minţind in ziarele şi televiziunile lor, dar fără să poată vreunul sa spună unui inspector fiscal din ce bani trăiesc. Magistraţii sub acoperire au rămas. Pe ei nu-i vedeţi, dar vă doresc din toată inima să nu ajungeţi să i cunoaşteţi A mai rămas obiceiul de a folosi serviciile secrete şi justiţia în scopuri politice, adică să-i pună preşedintelui la picioare capetele adversarilor politici", le-a spus liviu Dragnea oamenilor adunaţi în Piaţa Victoriei.

Liderul PSD a mai susţinut că au mai rămas şase milioane de români ascultaţi, au mai rămas protocoalele secrete şi protocoalele secrete între servicii şi parchete, între securitate şi curţile de justiţie, au mai rămas şantajul şi ameninţarea.

Premierul Dăncilă: Rezultatul votului românilor trebuie respectat, abuzurile din justiţie trebuie stopate

Premierul Virorica Dăncilă le-a spus celor peste 150.000 de oameni adunaţi sâmbătă seară în Piaţa Victoriei că votul românilor trebuie respectat, iar abuzurile din justiţie trebuie stopate, ea afirmând că lui Liviu Dragnea şi lui Călin Popescu Tăriceanu li s-au deschis dosare penale chiar înaintea campaniei electorale din 2016 pentru ca PSD să piardă alegerile.

"Votul românilor trebuie respectat. Abuzurile trebuie oprite, să închidem epoca urii. Iată diferenţa dintre noi şi cei care ne împidică - noi am mărit salariile, ei le au tăiat atunci când au fost la guvernare, noi am mărit pensiile, ei au fost împotrivă şi le-au tăiat atunci când au fost la guvernare. Noi am început reforma în justiţie. Ei se opun. Economia României a crescut şi creşte în continuare, ei au spus că măsurile luate de noi vor duce la un dezechilibru economic. Cui îi foloseşte asaltul permanent inpotriva Guvernului? Cei care fac asta doresc cu adevărat binele românilor? Eu nu cred! Am fost acuzată de trădarea ţării. Acuzaţiile care mi se aduc sunt aberante dar mă aştept la orice din partea unor oameni laşi, incapabili să ducă o luptă politică la lumina zilei", le-a spus Dăncilă oamenilor strânşi în Piaţa Victoriei. 

Premierul a acuzat că lui Dragnea şi lui Tăriceanu le-au fost deschise dosare penale chiar înaintea campaniei electorale din 2016 pentru ca PSD să piardă alegerile.

"Critica guvernării are o singură coordonată: ura faţă de Partidul Social Democrat. Niciun program alternativ, nici măcar o critică aplicată. Încă nu au aflat că românii nu îşi doresc abuzuri, că nu-i vor vota niciodată pe cei care urăsc şi dezbină", le-a spus Viorica dancila protestatarilor, cărora li s-a adresat cu apelativul "dragi prieteni".

Şeful Executivului le-a transmis acestora două mesaje: "Guvernul va lupta în continuare pentru prosperitatea românilor" şi nu vom ceda presiunii şi nu vom ceda în faţa abuzurilor.

"Noi trebuie să îi iubim şi să îi aducem înapoi pe români. România are nevoie de unitate, România nu are nevoie de ură şi dezbinare", şi-a încheiat Dăncilă discursul. 

Olguţa Vasilescu: Am venit astăzi în faţa dumneavoastră să vă spun cum arată statul paralel, pentru că eu l-am văzut, l-am cunoscut, mi-a venit acasă, ca musafir nepoftit

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a susţinut în discursul său de la mitingul PSD că manifestaţia social-democraţilor a fost luată în râs, dar numărul foare mare de oameni din Piaţa Victoriei "demască un sistem care este obişnuit să lucreze cu manipulare, cătuşe, cu violenţă". Ministrul a afirmat că a venit în faţa oamenilor să le spună cum arată statul paralel, susţinând că ea l-a văzut şi l-a cunoscut.

"Ardealul e aici? Moldova e aici? Oltenii mei, sunteţi aici? Vă întreb ca să stie cu toţii că românii sunt în stradă În aceste zile am auzit multe speculaţii legate de protestul nostru. Aţi venit într-un număr foarte mare. Am fost luaţi în râs, contestaţi, puşi la zid, jigniţi, văd că aţi venit în număr foarte mare şi este extraordinar, pentru că prezenţa voastră aici demască un sistem care este obişnuit să lucreze cu manipulare, cătuşe, cu violenţă", şi-a început Olguţa Vasilescu discursul.

Ea a susţinut că a venit în faţa oamenilor să le spună cum arată statul paralel, pentru că ea l-a văzut: "Am venit astăzi în faţa dumneavoastră să vă spun cum arată statul paralel, pentru că eu l-am văzut, l-am cunoscut, mi-a venit acasă, ca musafir nepoftit la primări, la biroul DNA, cu cătuşe".

Ministrul a mai spus că statul paralel înseamnă "camere de luat vederi puse în dormitor, urmărire prin gps şi înseamnă familii traumatizate".

"Au încredere oamenii în tine? La puşcărie. Am fost umiilită, acuzată pe nedrept. (...) Ce am păţit noi se poate întâmpla oricui. Ce înseamnă statul paralel pe care nu îl vede nici Iohannis, Orban sau Cioloş? Înseamnă camere de luat vederi puse în dormitor, urmărire prin gps, înseamnă familii traumatizate, umilinţă, călcare în picioare a tuturor drepturilor elementare", a mai susţinut Olguţa Vasilescu.

De asemena, ministrul Muncii spune că "statul paralel are un chip, iar în spatele lui se ascund securişti, procurori care falsifică probe, jurnalişti care scriu despre tine aşa cum li se spune în plic"..

În final, aceasta a spus că "cine nu s-a întâlnit cu statul paralel a fost un norocos".

Gabriela Firea: Ne întâlnim să ne apărăm libertatea, demnitatea si dreptul de a fi liberi în această ţară

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a fost prima care s-a adresat mulţimii din Piaţa Victoriei, unde la această oră are loc mitingul PSD, el spunându-le oamenilor că au venit să apere libertatea, demnitatea şi dreptul de a fi liberi în această ţară. La finalul discursului, încheiat cu mesajul "Trăiască România Liberă", ea a recitat câteva versuri din poezia lui Eminescu "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie".

"Bun venit în Capitala României în Anul Centenar, iată că ne întâlnim să ne apărăm libertatea, demnitatea si dreptul de a fi liberi în această ţară", a spus Firea, în timp ce oamenii au scandat Libertate.

Ea le-a spus celor adunaţi în Piaţa Victoriei că în ultima perioadă "s-au spus atât de multe minciuni" şi i-a întrebat dacă au venit la Bucureşti de bunăvoie sau "aduşi cu japca", dacă i-a plătit şi ameninţat cineva, primind răspunsuri de la mulţime.

FOTO - Inquam Photos / Bogdan Buda
FOTO - Inquam Photos / Bogdan Buda

"Da, am ajuns să luptăm pentru libertate şi vreau să lămurim nişte aspecte, pentru că s-au spus atâtea minciuni în ultimele zile, încât trebuie să le dăm o lecţie. Aţi venit cu drag la Bucureşti? De bunăvoie? Vă place la Bucureşti? Aţi venit cu japca? V-a plătit cineva? V-a ameninţat cineva? Bine aţi venit de bună voie la Bucureşti. Dragi români, bucureşteni, dreptul românilor este sfânt, votul românilor este sfânt. Cineva cu geacă roşie participând la mitinguri ne ia cu japca ţara. Noi nu încălcam niciodată legea, a spus Firea.

Ea a susţinut că Piaţa Victoriei trebuie să fie a tuturor românilor care ştiu ce înseamnă libertatea şi democraţia. "Ea nu mai trebuie să fie confiscată de oameni plătiţi cu interese contrare ţării noastre. Justiţie, dreptate, adevăr peste tot. În Parlament, Guvern, instituţii. Nu putem trăi cu dictatura minorităţii. Sunteţi de acord? Alegerile au foat libere şi corecte, iar votul românilor estw sfânt. Sunteţi de acord? Să nu ne mai fie teamă să vorbim, să ieşim din casă. Dacă suntem corecţi şi respectăm legea, de ce să ne fie frică? Vreţi instituii puternice şi respectate?, s-a adresat Firea mulţimii.

Gabriela Firea - îmbrăcată îi ie - şi-a încheiat discursul recitând câteva versuri din poezia lui Eminescu "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie".

Mitingul PSD împotriva abuzurilor - peste 150.000 de oameni sunt în Piaţa Victoriei

Liderii PSD, alături de preşedintele ALDE, au venit la miting din sediul Guvernului şi au făcut o baie de mulţime pe ritmuri de muzică hip-hop, în timp ce oamenii strigau judeţele din care provin. Viorica Dăncilă a condus grupul oficialilor care s-au deplasat spre scenă printre oameni. Cu puţin timp înainte să ajungă la scenă, din boxe s-a auzit imnul Uniunii Europene. 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost primit cu aplauze, iar oamenii i-au scandat numele.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a ajuns ultimul, în jurul orei 20.15. El şi-a făcut intrarea în Piaţa Victoriei pe Oda Bucuriei, venind împreună cu Marian Neacşu şi oprindu-se printre oameni, cu care a dat mâna.

Gabriela Firea va deschide seria de discursuri, iar Liviu Dragnea va fi ultimul care li se vor aduna oamenilor veniţi din toată ţara.

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

Pe ecranele din piaţă sunt prezentate cazuri de "victime ale sistemului", printre care Călin Popescu Tăriceanu, Olguta Vasilescu, Vlad Cosma şi Toni Greblă. Totodată, a fost pus în boxe şi mesajul preşedintelui Klaus Iohannis în care îi cerea demisia premierului Viorica Dăncilă.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost primit cu aplauze, iar oamenii îi scandau numele.

În jurul orei 20.00, Metrorex a închis staţia de metrou Piaţa Victoriei.

Manifestanţii din mijlocul Pieţei Victoria au un drapel uriaş al României desfăşurat peste ei şi pancarte cu mesaje precum "Vrem securitate socială, nu securişti în societate", "Run, Coduţa, Run", "Toader Tudorel curmă Statul Paralel".

Un grup de manifestanţi îmbrăcaţi în tricouri care aveau însemnele formaţiunii ALDE au pancarte pe care erau înfăţişaţi preşedintele Klaus Iohannis şi şefa DNA, Laura Coduţa Kovesi îmbrăcaţi în zeghe. 

Până la începerea manifestaţiei, cadrele medicale mobilizate în piaţă au interbenit după ce mai multor persoane li s-a făcut rău, fiind scoase din mulţime şi primind îngrijiri medicale la faţa locului.

În jurul orei 19:00, pe trotuarul dinspre Calea Victoriei, s-a adunat un grup de aproximativ 50 de persoane care strigă "Justiţie, nu corupţie", "Hoţii", "Ce vrem noi, e şi pentru voi". La un moment dat, ei au intrat în conflict cu jandarmii, iar forţele de ordine le-au cerut să părăsească zona. Manifestanţii au intrat în conflict inclusiv cu simpatizanţii PSD, prezenţi la mitingul din Piaţa Victoriei, strigând unii la alţii şi determinându-i pe jandarmi să pună garduri între Piaţa Victoriei şi Calea Victoriei.

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

Primii manifestanţi au început să se adune în jurul orei 12.00, iar la ora transmiterii acestei ştiri continuă să vină în grupuri spre Piaţa Victoriei, purtând pancarte cu mesaje împotriva "Statului Paralel" şi strigă "Jos Kovesi". După ce liderii PSD îşi termină discursurile, se va intona imnul României, pe care manifestanţii l-au primit printat pe hârtie. Aceştia au urmărit pe ecranele amplasate în zonă finala turneului de la Roland Garros, unde juca Simona Halep.

Jurnaliştii au un loc special amenajat în faţa scenei principale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.