Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că la Summitul Alianţei de la Vilnius (Lituania) va fi aprobată „o nouă generaţie de planuri de apărare în NATO”, denumite generic „planuri regionale de apărare”, prin care „ţările NATO vor pune la dispoziţia comandanţilor Alianţei undeva spre 300.000 de militari gata să intervină, echipaţi, pregătiţi.”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înaltul oficial a precizat la Antena 1 că aceste planuri „sunt împărţite în trei zone geografice: o zonă nordică, o zonă centrală şi o zonă sudică, din care fac parte Marea Neagră şi Marea Mediterană”, potrivit unui comunicat oficial.

Este o veste foarte bună pentru România, reconfirmă valenţa multiregională şi rolul pivot al ţării noastre la confluenţa unor zone de mare importanţă strategică pentru NATO şi pentru Uniunea Europeană. Este o schimbare profundă a modului în care ne pregătim pentru eventuale situaţii neplăcute. Vorbim de mult mai multe trupe ale ţărilor NATO arondate către comandanţii militari NATO în caz de criză, conflict sau, Doamne fereşte, ceva mai sever”, a explicat Mircea Geoană.

El a punctat că, potrivit noilor planuri regionale de apărare, „ţările NATO vor pune la dispoziţia comandanţilor Alianţei undeva spre 300.000 de militari gata să intervină, echipaţi, pregătiţi.”

În marja Summitul NATO de la Vilnius, care se va desfăşura între 11 şi 12 iulie 2023, Mircea Geoană, alături de Secretarul General Jens Stoltenberg, vor avea întâlniri bilaterale cu preşedintele SUA, Joe Biden, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, premierul australian, Anthony Albanese, cel neo-zeelandez, Chris Hipkins, precum şi cu premierul Japoniei, Fumio Kishida, se mai menţionează în comunicat.

Secretarul General Adjunct al NATO va prezida reuniunea miniştrilor de externe din Republica Moldova, Georgia şi Bosnia- Herţegovina, precum şi ceremonia semnării, de către ţările baltice, a unui protocol de asociere în domeniul apărării antirachete comune. De asemenea, el va participa, alături de premierul canadian Justin Trudeau, la ceremonia de semnare a unui memorandum care vizează înfiinţarea unui centru de excelenţă în domeniul securităţii climatice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.