Ministrul Energiei, Virgil Popescu a făcut o solicitare către conducerea Camerei Deputaţilor în care cere să îi se pună la dispoziţie filmarea integrală a incidentelor petrecute luni, la dezbaterea moţiunii simple, când liderul AUR George Simion a venit la tribună şi l-a agresat fizic. Ministrul a anunţat deja că va depune plângere penală pe numele copreşedintelui AUR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am depus o adresă la Camera Deputaţilor în atenţia Secretarului General şi al membrilor Biroului Permanent prin care i-am anunţat că voi depune o plângere penală la adresa deputatului George Simion, prin care i-am rugat să îmi pună la dispoziţie filmarea integrală a incidentelor petrecute”, a scris ministrul pe Facebook. 

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat, luni seară, că va depune plângere penală în urma incidentului din Parlament, unde a fost agresat de liderul AUR, George Simion. "Nu voi alimenta ura cu ură! Dar cred că liderul AUR trebuie să fie sancţionat pentru ceea ce a făcut astăzi", a afirmat el.

"Comportamentul agresiv pe care l-a avut astăzi liderul AUR, George Simion, la adresa mea nu are nicio scuză. Vorbim de o formă de violenţă manifestată în Parlamentul României, la adresa unui ministru. Dar nu contează atât de mult dacă sunt ministru. Vorbim aici de manifestări de violenţă verbală la adresa altui om, de instigare la ură, la nesupunere, la un comportament iraţional. Iar faptul că îşi legitimează aceste porniri ”barbare” prin suportul cetăţenilor, mi se pare un gest abject şi o ameninţare, pe care nu putem să o trecem uşor cu vederea. Există numeroase episoade similare în istorie, care s-au finalizat în adevărate traume, care au repercusiuni şi în zilele noastre. Nu cred că vrem să alimentăm, prin nepăsare, un astfel de comportament", a scris, pe Facebook, Virgil Popescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.