Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat, joi seară, că ”poate nu e oportun” să se interzică salariul la stat cu pensia în această perioadă, întrucât, în sistemul medical, impactul ar fi limitat. Mihăilă anunţă că sunt 900 de persoane în această situaţie în sistem, dintre care 400 de medici. ”Dacă legea trece în această formă, vom găsi forme alternative pentru personalul medical”, anunţă Mihăilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ioana Mihăilă a fost întrebată, joi seară, la TVR, despre interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat şi a afirmat: ”În primul rând, este un proiect de lege pe care Guvernul l-a transmis spre Parlament. Noi le-am transmis cu observaţii, spunând că poate că nu e oportun, cel puţin în această perioadă să existe interzicerea acestui cumul de pensie cu salariul. Impactul, însă, în oricare dintre direcţii am merge, probabil, că va fi unul limitat”.

Ministrul afirmă că, în sistemul medical, sunt 900 de persoane în această situaţie.

”Noi am făcut o analiză şi sunt aproximativ 900 de persoane, cadre medicale, din care puţin peste 400 de medici care se află în această situaţie acum. Dar, din discuţiile pe care le-am avut cu doamna ministru al Muncii, dacă legea trece în această formă, vom găsi forme alternative pentru personalul medical, astfel încât aceşti medici sau acest personal medical care depăşeşte vârsta de pensionare să poată să lucreze în continuare şi să primească pensia. Nu este excepţia, dar nişte forme convenabile”, a mai declarat ministrul.

Întrebată dacă se vor găsi alternative sub formă de amendament, Mihăilă a precizat: ”Rămâne să discutăm cu ministrul Muncii şi cu comisiile din Parlament”.

Executivul a adoptat proiectul de lege care elimină cumulul pensiei cu salariul la stat, iar actul normativ va merge în Parlament în procedură de urgenţă

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.