Ministrul economiei, Florin Spătaru, susţine că social-democraţii sunt cei care au semnat un act normativ prin care a fost impusă participarea femeilor în consiliile de administraţie ale companiilor de stat. ”Nu au venit liberalii, nu au venit cei de dreapta să spună că vor această participare, am venit noi, social-democraţii”, a explicat Spătaru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„V-aş sugera, cu puţina experienţă politică pe care o am, să vă aduceţi lângă dumneavoastră femeile şi tinerii. Pentru că acest semnal este cel pe care trebuie să-l transmitem. (...) Haideţi să spunem oamenilor că, atunci când am conştientizat că e nevoie de femei, atunci când am conştientizat că trebuie să avem femeile alături de noi, eu, Sorin Grindeanu şi Gabi Firea am semnat acea Ordonanţă prin care am impus un procent de participare a femeilor în Consiliile de Administraţie ale companiilor. Nu au venit liberalii, nu au venit cei de dreapta să spună că vor această participare, am venit noi, social-democraţii”, le-a transmis Florin Spătaru delegaţilor care sâmbătă după amiază au participat la conferinţa de alegeri a PSD Vrancea. 
 
Acesta a adăugat: „Dacă stăm să ne uităm în urmă, aproape la un an, o să vedem, că de fapt, Partidul Social Democrat şi noi social-democraţii ne-am uitat la toate laturile, la toate elementele care duc la susţinerea acestei naţii. Nu vorbim doar de persoane vulnerabile, nu vorbim doar de IMM-uri, nu vorbim doar de industria agricolă, dar vorbim de toată economia României, pentru că pentru asta ne-am luptat”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.