Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a transmis vineri o scrisoare de felicitare ministrului afacerilor externe şi integrării europene din Republica Moldova, Nicolae Popescu, cu ocazia preluării mandatului. De asemenea, cei doi miniştri au avut în aceeaşi zi, la scurt timp după depunerea jurământului de către membrii noului Guvern al Republicii Moldova, o primă convorbire telefonică, pentru a reitera relaţia specială dintre România şi Republica Moldova, precum şi necesitatea relansării cooperării bilaterale în cadrul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Cu această ocazie, ministrul român al afacerilor externe a adresat felicitări omologului său pentru numirea în funcţie, a reasigurat cu privire la sprijinul ferm al României pentru procesul de reformă şi pentru parcursul european al Republicii Moldova şi a propus realizarea unui contact direct la nivel de ministru, cât mai curând posibil, pentru a discuta paşii următori în ceea ce priveşte dezvoltarea agendei comune, în continuarea vizitei ministrului Bogdan Aurescu la Chişinău, din 23 iulie 2021, şi a schimbului de opinii aprofundat cu Preşedintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu.

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat în mod special contextul favorabil pentru reforme democratice şi avansarea parcursului european al Republicii Moldova, precum şi pentru aprofundarea relaţiei bilaterale şi a Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că misiunea noului Guvern de la Chişinău este de importanţă majoră, în condiţiile votului clar acordat de cetăţenii Republicii Moldova la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, pentru implementarea reformelor care să susţină dezvoltarea şi modernizarea Republica Moldova pe principii europene.

Şeful diplomaţiei române l-a asigurat pe omologul său din Republica Moldova de întreaga deschidere a autorităţilor de la Bucureşti pentru un dialog şi o cooperare de succes din perspectiva avansării proiectelor bilaterale de importanţă strategică, precum şi de întreg sprijinul diplomaţiei române pentru identificarea celor mai potrivite căi de materializare a proiectelor politice şi sectoriale, în vederea aprofundării Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi promovării parcursului său european.

De asemenea, cei doi miniştri au discutat despre agenda de contacte bilaterale politice de nivel din perioada următoare.

Ministrul Nicolae Popescu a mulţumit pentru tot sprijinul acordat de România, inclusiv în contextul pandemic. Totodată, şeful diplomaţiei de la Chişinău şi-a exprimat încrederea că foarte buna cooperare dintre cele două ministere de externe va sprijini avansarea rapidă a proiectelor bilaterale strategice şi consolidarea parcursului european al Republicii Moldova”, arată comunicatul de presă al MAE român.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.