Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a afirmat, în mesajul transmis de Ziua Veteranilor, că militarii români care au servit în teatrele de operaţii ”au dus cu demnitate şi curaj tricolorul peste hotare” şi ”au arătat, prin fapte, ce înseamnă devotamentul faţă de ţară”. ”Astăzi, peste 1.100 de români servesc în continuare sub drapelul NATO, al Uniunii Europene şi al ONU - continuând o tradiţie de curaj şi profesionalism care face cinste României. Prin exemplul lor, România este privită ca un aliat de încredere”, a subliniat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Astăzi îi onorăm pe militarii români care au servit în teatrele de operaţii. Sunt oamenii care au dus cu demnitate şi curaj tricolorul peste hotare. Ei au arătat, prin fapte, ce înseamnă devotamentul faţă de ţară. Lor şi familiilor lor le datorăm recunoştinţă şi respect”, a arătat Ionuţ Moşteanu, marţi, în mesajul transmis de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii.
 
El a amintit că, de peste trei decenii, militarii români sunt prezenţi în misiuni internaţionale, de la Balcani până în Orientul Mijlociu şi Africa.
 
”Astăzi, peste 1.100 de români servesc în continuare sub drapelul NATO, al Uniunii Europene şi al ONU - continuând o tradiţie de curaj şi profesionalism care face cinste României. Prin exemplul lor, România este privită ca un aliat de încredere. Gândurile noastre se îndreaptă astăzi în special către eroii care şi-au jertfit viaţa sub tricolor - cei 31 de militari căzuţi la datorie între anii 1996 şi 2022, către cei peste 230 de militari răniţi în misiuni. Lor şi familiilor lor le datorăm recunoştinţă şi respect. Rămânem alături de dumneavoastră şi vă asigurăm de întregul nostru sprijin în tot ceea ce întreprindeţi. Le mulţumesc tuturor veteranilor pentru dăruire, curaj şi tărie. Armata României va rămâne mereu alături de voi şi de familiile celor căzuţi la datorie. Cinste şi respect veteranilor din teatrele de operaţii!”, a conchis Moşteanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.