Măsuri care să restrângă mobilitatea, dar şi intrarea şcolilor în online, precum şi interzicerea circulaţiei între localităţile cu o incidenţă mare, vor fi discutate miercuri, de responsabilii pentru gestionarea pandemiei cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul creşterii numărului de cazuri de COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Pe lista de măsuri care vor fi discutate la Palatul Cotroceni se află certificatul verde la locul de muncă, închiderea magazinelor dupa o anumită oră şi interzicerea activităţilor care pot crea aglomerări, au precizat surse oficiale pentru News.ro. 
 
În contextul creşterii numărului de cazuri, este posibil să se ajungă la închiderea şcolilor şi trecerea în online. De altfel, în Capitală, foarte multe şcoli se află deja în online, iar de săptămâna viitoare, elevii din ciclul primar intră într-o scurtă vacanţă, de o săptămână. 
 
Altă măsură vizată este carantina generală sau zonală, în funcţie de rata de incidenţă, dar şi interzicerea circulaţiei între localităţile care au un număr mare de cazuri. 
 
Potrivit sursei citate, nu se ia în calcul, deocamdată, introducerea stării de urgenţă în România. 
 
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, miercuri, la Palatul Cotroceni, responsabilii în gestionarea pandemiei şi a anunţat clar că se pregătesc restricţii pentru limitarea răspândirii virusului.
 
La şedinţă, care loc la ora 17.30, participă prim-ministrul Florin Cîţu, ministrul interimar al Sănătăţii, Attila-Zoltán Cseke, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol şi coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiţă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.