Marcel Ciolacu a anunţat luni că a preluat interimar şefia PSD Vrancea, după ce conducerea partidului l-a demis pe Marian Oprişan. Acesta a adăugat că Doina Federovici a înlocuit-o pe Viorica Dăncilă la şefia organizaţiei de femei, iar Marian Mina va prelua interimar şefia PSD Giurgiu, după demisia din funcţie a lui Niculae Bădălău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am avut o discuţie lungă cu colegii mei. Începând de azi e Doina Fedorovici este lider al organizaţiei PSD de femei. Este prima femeie preşedinte de CJ din interiorul PSD şi a doua femeie după o fostă doamnă din partea UDMR. La organiza Giurgiu dl Bădălău s-a retras şi interimar . La organizaţia Vrancea am preluat eu interimar organizaţia Vrancea. La Liga Aleşilor Local, Decebal Făgădău a fost înlocuit de dl Cristian Gentea, noul preşedinte al Piteştiului. Şi la Călăraşi domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă”, a explicat Marcel Ciolacu, luni la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD..

Acesta a adăugat că în următoarele zile va avea, alături de secretarul general al PSD Paul Stănescu, întâlniri cu alţi lideri de filale şi va fi făcută o analiză a rezultatelor la alegerile locale. El a mai spus că ar putea fi făcute şi alte schimbări de lideri judeţeni.

„În următoarele 3 zile voi avea întâlniri împreună cu secretarul general cu preşedinţii de organizaţii şi o să facem analize pe voturi comparative şi e posibil să mai vină şi alte schimbări. E posibil, în urma analizelor şi discuţiilor cu colegii mei să avem şi această posibilitate. A fost un vot în cadrul Consiliului Politic Naţional şi mi-a asumat eu într-o perioadă scurtă preşedinţia PSD Vrancea”, a completat Ciolacu. 

Primarul municipiului Focşani Cristi Misăilă a declarat, luni pentru News.ro, că a refuzat să preia conducerea interimară a PSD Vrancea, după înlăturarea din funcţie a lui Marian Oprişan.

În Consiliul Politic Naţional al PSD de luni a fost cerută demisia lui Marian Oprişan de la şefia PSD Vrancea, chiar de către Cristian Misăilă, cel care a câştigat funcţia de primar la Focşani şi de către Marcel Ciolacu, au declarat surse din partid pentru News.ro.

Acesta a refuzat să demisioneze, iar conducerea social-democrată a procedat prin vot la demiterea sa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.