Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a afirmat, joi, că a fost validată de către conducerea partidului nominalizarea entru Ministerul Digitalizării, fiind vorba despre fostul ministru al Fondurilor Europene MArcel Boloş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”A fost validată susţinerea domnului Boloş pentru Ministerul Digitalizării. Îi urăm succes şi are toată susţinerea PNL”, a anunţat, luni, Florin Cîţu, la finalul şedinţei Biroului Politic al formaţiunii.  

Propunerea a venit de la ministrul de Interne, Lucian Bode, şi a fost validată cu un singur vot împotrivă. Acesta i-a aparţinut lui Gheorghe Falcă. 

”Domnul Marcel Boloş este o propunere a colegilor din zona de nord-vest, pentru că în PNL încercăm să arătăm că toate filialele sunt reprezentate în actul guvernamental. Este un om care a fost ministru la Fondurile Europene, la ministerul Digitalizării să ştiţi că în perioada următoare este important să fie cineva care cunoaşte aceste mecanisme, pentru că avem de-a face cu implementarea PNRR, şi trebuie să fie coneva care ştie să lucreze cu instituţiile europene. Ministerul nu este doar despre Digitalizare, ci şi cercetare, dar aceasta este o numire politică. Este un manager pe care îl numim astăzi, acolo, care va fi asistat de secretari de stat care cunosc foarte bine şi digitalizare şi cercetare. Acesta este rolul pe care îl are acolo”, a mai afirmat Florin Cîţu. 

Florin Cîţu a declarat, miercuri, despre anunţul lui Marcel Boloş că a acceptat să preia funcţia de ministru al Digitalizării, că el nu i-a făcut această propunere şi că aştepta o propunere din partea colegilor din Ardeal.  

Liderul PNL arăta că va fi o şedinţă a conducerii PNL, joi, în care se va lua o decizie. 

Marcel Boloş este directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi consilier onorific al prim-ministrului Nicolae Ciucă pentru gestionarea fondurilor europene. El a deţinut funcţia de ministru al Fondurilor Europene, în guvernul Ludovic Orban.  

Ministerul Digitalizării a rămas fără ministru, după ce Florin Roman a demisionat, în luna decembrie, în urma inadvertenţelor din CV-ul său, privind diploma de absolvire a facultăţii. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.