Patru deputaţi PNL au depus la Parlament o iniţiativă legislativă care înlesneşte plata despăgubirilor în urma daunelor produse de fauna cinegetică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Astfel, potrivit expunerii de motive ce a fost întocmită de iniţiatori, daunele din intravilan şi extravilan ce sunt produse de fauna cinegetică vor fi „suportate de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului sau de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare”, arată un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor. 
 
Proiectul de act normativ nu are impact bugetar pentru că stabileşte clar faptul că „după plata despăgubirilor, în termen de 6 luni, autoritatea publică centrală (...) se îndreaptă, pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin suportarea acestor despăgubiri, împotriva gestionarului faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză care a produs paguba”.
 
Iniţiatorii subliniază că acest proiect de lege nu este îndreptat împotriva gestionarilor faunei cinegetice, ci are scopul de a uşura plata despăgubirilor. Proiectul vine în urma sesizărilor primite din partea celor afectaţi, iniţiatorii atrăgând atenţia că gestionarii faunei ginecetice îi despăgubesc foarte greu pe cei afectaţi din lipsa fondurilor sau a modului extrem de birocratic de lucru. Altfel spus, proiectul de lege îşi propune clarificarea mecanismului de suportare a daunelor şi de diminuare a timpului de aşteptare pentru persoanele prejudiciate.
 
„Este esenţial ca utilizatorii culturilor agricole să beneficieze de protecţia necesară, să le fie protejate eficient drepturile de natură patrimonială, să fie despăgubiţi dacă le sunt încălcate aceste drepturi sau dacă li se cauzează prejudicii. Pe termen lung, iniţiativa poate contribui la limitarea pierderilor financiare din zona producţiei agricole, acest sector economic având un impact social foarte mare”, potrivit sursei citate.
 
Cei patru iniţiatori sunt: Radu Moisin, Ioan Cupşa, Costel Şoptică şi Emil Dumitru. Lor li s-au adăugat, în calitate de semnatari, alţi 27 de deputaţi PNL. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.