Premierul Ludovic Orban i-a trimis, miercuri, liderului camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, un răspuns la scrisoarea prin care acesta îi cerea să trimită prelungirea stării de alertă pentru aprobarea Parlamentului. Ludovic Orban face referire la faptul că Legea 55/2020, recent adoptată, stipulează că doar instituirea stării de alertă trebuie aprobată de Parlament, nu şi prelungirea acesteia. Premierul i-a trimis liderului PSD date concrete care au fundamentat prelungirea stării de alertă, precizând că rata de îmbolnăvire în România este de 1,1/ 1.000 de locuitori, iar 35 de localităţi din 16 judeţe au mai mult de 5 cazuri la mia de locuitori, fiind la nivel ”stare de alertă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Precedura invocată pentru care solicitaţi completarea acesteia, în sensul înaintării unei solicitări de încuviinţare (...), se referă la momentul instituirii stării de alertă. În cazul de faţă, raportat la prelungirea stării de alertă, reglemenarea specifică este prevăzută de art 4, al 2, «starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin HG la propunerea ministrului de Interne». Astfel, pentru situaţia prelungirii stării de alertă, spre deosebire de momentul instituirii acesteia, în Legea 55/ 2020 nu este precizată atribuţia Guvernului de se adresa Parlamentului printr-o solicitare de încuviinţare”, i-a ăspuns, miercuri, premierului Ludovic Orban preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care a solicitat ca HG de prelungire a stării de alertă să fie trimisă Parlamentului spre încuviinţare.

Orban afirmă că ”Guvernul României nu poate acţiona în afara cadrului legal stabilit, chiar recent, de Parlamentul României” şi susţine că a trimis informarea cu privire la prelungirea stării de alertă pentru a respecta ”principiul colaborării loiale între autorităţile statului”.

Totodată, premierul a trimis liderului PSD analiza factorilor de risc şi nota de fundamentare care a stat la baza HG de prelungire a stării de alertă.

În documente, Guvernul face referire la situaţia epidemiologică, caracterizată prin număr în creştere de cazuri de infectare cu coronavirus, similar cu perioada de final a stării de urgenţă.

”În acest context, riscul de infectare rămâne rificat, mai ales ă trendul crescător a început din c11.06”,  se arată în documentele trimise liderului Camerei Deputaţilor.

Guvernul afirmă că, în România, răspândirea comunitară extinsă este prezentă în judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti, cele mai afectate zone fiind regiunea Bucureşti-Ilfov, Braşov, Suceava, Buzău şi Vrancea.

”Incidenţa cazurilor la 1.000 de locuitori arată că, în prezent, 108 localităţi din 28 de judeţe înregistrează o rată de peste 0,5 cazuri / 1.000 locuitori”, a transmis Guvernul, precizând că, în Germania, de exemplu, la o asemenea rată se pune din nou în discuşie instituirea de restricţii.

În acest ocument, Guvernul explică faptul că, la o rată de 0,5 – 1 caz/ 1.000 de locuitori, este nivel de monitorizare, la 1-3 cazuri / 1.000 de locuitori este nivel de atenţie şi la peste 3 cazuri/ 1.000 de locuitori este nivel de alertă.

”În acest moment, 35 de localităţi din 16 judeţe sunt la nivel de alertă, evaluările fiind făcute de către DSP judeţene”, a mai transmis Guvernul, precizând, totodată, că în 19 judeţe sunt focare cu caracter intracomunitar.

”În absenţa menţinerii unor măsuri de restricţie este foarte probabilă menţinerea unui trend ascendent al creşterii numărului de cazuri noi”, mai arată Guvernul.

Executivul afirmă că rata de infectare este de  1,1/ 1.000 de locuitori, la nivelul a 17 judeţe procentul de infectare fiind de peste 1 la mie, iar în Suceava ajunge la 5,90 la mie.

”Distribuţia neunitară a focarelor de infecţie jusifică menţinerea măsurilor restrictive”, mai arată Guvernul.

Guvernul precizează, de asemenea, că sunt disponibile peste 1.300 de paturi pentru Terapie Intensivă, la data de 15 iunie, acestea fiind ocupate în proporţie de 13,5%, însă în unele judeţe se apropie de capacitatea maximă.

Totodată, Guvernul transmite că 50% dintre pacienţii din Terapie Intensivă sunt ventilaţi mecanic.

Executivul face referire şi la necesitatea detaşării personalului medical, având în vedere că 2.997 de cadre medicale s-au infectat până în prezent.

În finalul ocumentului, Guvernul precizează că ”situaţia la nivel naţional nu este stabilizată şi poate avea un impact negativ asupra stării de sănătate a populaţiei şli a capacităţii de funcţionare a sistemului medical”.

”Prn urmare, sunt în conrinuare necesare măsuri de prevenire şi combatere a răspândirii virusului, inclusiv de natură coercitivă, care să permită gestionarea situaţiei la parametrii adecvaţi nivelului de gravitate înregistrat, prcum şi o reacţie rapidă în funcţie de evoluţia pandemiei”, se mai arată în dcumentul transmis liderului Camerei Deputaţilor.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că decizia Guvernului de a nu mai trimite în Parlament Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă este ”cel mai mare abuz de putere care a avut loc în România, respectiv ocolirea Parlamentului”, referindu-se la faptul că Guvernul doar a informat Parlamentul în legătură cu prelungirea stării de alertă, fără a mai cere încuviinţarea pentru aceasta. Ciolacu precizează că PSD va sesiza Curtea Constituţională. 

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.