Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că sunt simple zvonuri informaţiile că primarul din Iaşi, Mihai Chirica, s-ar înscrie în PNL, precizând că a avut trei discuţii cu edilul ieşean în ultima perioadă, însă nu s-a pus problema venirii acestuia la PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aflat la Iaşi, Ludovic Orban a declarat pentru News.ro că nu este adevărat că Mihai Chirica bate la porţile PNL şi că sunt doar zvonuri, însă a recunosut că în ultima perioadă a avut trei discuţii cu edilul ieşean, pe diverse teme.

"Nu este adevărat că primarul Iaşiului bate la porţile PNL, sunt zvonuri. Am avut trei discuţii cu el, dar nu am discutat acest subiect. Dacă ar exista o iniţiativă, ar trebui să fie din partea lui. Probabil că el preferă să aştepte să se repoziţioneze politic", a afirmat Orban.

El a adăugat că prezenţa liderilor liberali, dar şi a preşedintelui Klaus Iohannis, la Palatul Culturii din Iaşi, la evenimentul organizat miercuri seară cu prilejul declarării Municipiului Iaşi "Capitală Istorică a României" reprezintă un semn de respect pentru Iaşi, fără a avea vreo "încărcătură politică".

"Este un semn de respect din partea preşedintelui României şi din partea noastră pentru Iaşi. E normal să fie aşa, atâta timp cât un primar a fost organizatorul evenimentului. Asta nu înseamnă neapărat că trebuie să-i dăm o încărcătură politică", a afirmat Ludovic Orban.

Liderul PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea, declara în luna decembrie că primarul Mihai Chirica nu are loc în PNL, întrucât filiala ieşeană a liberalilor nu este Cosa Nostra, iar în plus electoratul liberal ar fi bulversat.

Întrebat de jurnalişti, într-o conferinţă de presă, despre o posibilă înscriere a primarului Mihai Chirica în PNL, liderul filialei municipale a liberalilor, deputatul Marius Bodea, spunea că s-au văzut multe în politică, dar "asta ar fi prea mult“.

"PNL Iaşi nu este Cosa Nostra. Aici nu are loc, asta ca să încheiem orice speculaţie. Nu avem nici măcar o organizaţie comunală în avarie ca să încercăm o ofertă pilot proastă. Politica românească suportă multe mizerii şi contorsionări dar asta ar fi prea mult", declara Marius Bodea.

La sfârşitul anului trecut, au apărut informaţii în presa locală privind posibila înscriere în PNL a primarului Mihai Chirica, mai ales după ce edilul ieşean a anunţat, la Suceava, alături de alţi şase primari liberali din regiune, înfiinţarea Asociaţiei "Moldova se Dezvoltă".

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.