Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat vineri că a discutat cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, despre susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, dar încă nu s-a decis dacă UDMR se va alătura demersului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Încă nu, dar sunt convins că UDMR va discuta acest lucru în forurile statutare şi se va hotărî dacă vine de partea firească, normală, sau continuă să sprijine un om condamnat, care nu face altceva decât să arunce în aer imaginea României”, a spus Ludovic Orban.

Întrebat dacă a avut discuţii strict cu liderul UDMR, acesta a replicat: “Sigur că am avut discuţii şi cu domnul Kelemen Hunor”.

PNL a depus o moţiune de cenzură împotriva Guvernului şi este susţinută până în prezent de USR şi PMP.

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis că moţiunea depusă de PNL şi susţinută de USR şi PMP împotriva Guvernului Dăncilă va fi citită luni în plenul Parlamentului, urmând ca miercuri să fie dezbătută şi votată, a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.