Premierul Ludovic Orban a declarat că este mulţumit de activitatea şefului DSU, Raed Arafat, dar şi a ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, despre care a spus că ”este prezent aproape peste tot”, încă de la primele ore ale dimineţii. Orban a subliniat că este mulţumit de toată echipa sa, formată din oameni harnici şi muncitori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Nu a fost responsabilitatea domnului Arafat (refacerea stocurilor strategice - n.r). Trebuie să ai un act normativ, să aloci un buget ca să poţi să faci toate pregătirile pentru constituirea stocurilor strategice, adică exact ce am făcut noi, că am emis Ordonanţa de Urgenţă. În timpul ăsta, sistemul de situaţii de urgenţă s-a dezvoltat, iar faptul că face faţă, în mare parte se datorează acestei dezvoltări”, a declarat Ludovic Orban, la B1 TV, joi seară. 
 
Întrebat dacă este mulţumit de activitatea lui Raed Arafat, Orban a declarat că are cu acesta o colaborare foarte bună.
 
”Da, da. Avem o colaborare extrem de bună, este un om prezent, care ştie ce e de făcut, un om care la orice oră din zi sau din noapte îl suni, este  prezent, caută soluţii şi care, practic, cunoaşte foarte bine acest sistem”, a declarat Orban.
 
Întrebat, de asemenea, dacă este mulţumit de activitatea ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, Orban a declarat că ministrul ”este prezent aproape peste tot şi nu s-a ferit să se ducă peste tot, chiar unde sunt riscuri majore de intervenţie”.
 
”Cu siguranţă. Domnul Tătaru, vă aduceţi aminte că în prima parte a pandemiei l-am avut pe domnul Costache, domnul Costache şi-a dat demisia într-un moment şi nu îmi pare rău deloc că am decis să îl susţin pe domnul Tătaru. Domnul Tătaru este prezent aproape peste tot şi nu s-a ferit să se ducă peste tot, chiar unde sunt riscuri majore de intervenţie. Practic cunoaşte situaţia de la firul ierbii, nu numai cunoaşte situaţia de la nivelul ministerului, din biroul unui ministru, domnul Tătaru cunoaşte situaţia din fiecare spital pentru că practic.. am mers cu el, l-au şi acuzat unii că bântuie prin spitale. E normal şi e firesc, eu un om extrem de prezent şi muncitor. E de la ora 7 dimineaţă la treabă şi te poţi baza pe el până noaptea târziu. În general toată echipa mea e o echipă de oameni extrem de harnici, extrem de muncitori care sunt dedicaţi complet rezolvării problemelor la nivel de comunitate”, a declarat Orban.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.