Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, afirmă că „foarte multe” dintre filialele judeţene ale PNL îl susţin pentru şefia partidului. El spune că nu este genul de om care să facă poze ca să-şi arate sprijinul, subliniind că, atunci când un preşedinte de filială îşi arată susţinerea pentru un candidat sau altul, exprimă o opţiune personală. Remarca sa vine după ce, înaintea Consiliului Naţional, premierul Florin Cîţu şi-a anunţat candidatura pentru şefia partidului având alături aproape 40 de lideri liberali. De altfel, Orban a afirmat joi că aceştia nu au avut mandatul organizaţiilor pe care le conduc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 

Întrebat duminică, într-o conferinţă de presă la Arad, câte filiale are de partea sa, Ludovic Orban a răspuns, râzând: „foarte multe”. 
„Foarte multe. Foarte multe, dar să ştiţi că la Congres nu trebuie numărate numai filialele, la Congres trebuie vorbit cu fiecare delegat în parte. La Congres vor participa cinci mii de delegaţi şi felul meu de a face campanie evident, este acela de a avea o relaţie cât mai bună cu liderii filialelor, cu reprezentanţii PNL din administraţia locală şi din administraţia centrală, dar felul meu de a face campanie este să fac campanie la fiecare membru al PNL şi, în momentul în care vom şti delegaţii, către fiecare delegat. Oricum, mai e o perioadă lungă până în 25 septembrie, voi participa la toate conferinţele judeţene la care îmi va permite calendarul să particip, de asemenea voi participa la Colegiile Directoare Judeţene în care se va lua decizia de susţinere, pentru că, trebuie să ştiţi, statutar, o filială decide ce moţiune sprijină – poate să sprijine o moţiune sau ambele moţiuni, poate să nu sprijine nicio moţiune, este decizia Colegiului Director Judeţean”, a afirmat Ludovic Orban duminică. 
Acesta a explicat că după finalizarea, în 10 august, a conferinţelor judeţene de alegeri, au loc reuniunile Colegiilor directoare. 
„Este prematur să facem evaluări, eu nu sunt genul de om care să fac poze ca să-mi arăt sprijinul. Pe mine să sprijină foarte mulţi colegi din partid, sunt un om care, practic, aproape viaţa mea s-a identificat cu viaţa PNL după 1990 septembrie, când am intrat în PNL. (...) Nu e suficient să apară într-o poză un preşedinte de organizaţie. O organizaţie are mii de membri, are zeci de primari, sute de consilieri locali, opţiunile oamenilor sunt opţiunile fiecărui membru al PNL în parte. Sigur că dacă un preşedinte se poziţionează alături de un candidat, exprimă nu neapărat opţiunea membrilor din filiala respectivă sau opţiunea filialei respective, ci exprimă opţiunea sa, personală, care poate avea un anumit efect asupra membrilor din filiala respectivă, dar nu un efect decisiv”, a adăugat Orban.
El a reafirmat că are o colaborare bună şi se consultă cu Florin Cîţu, reprezintă împreună PNL la reuniunile coaliţiei, unde au „poziţii comune, nu poziţii diferite”. 
„Obiectivul nostru fundamental este ca această competiţie să nu afecteze actul de guvernare ci, dimpotrivă, să asigurăm o bună guvernare României”, mai spune liderul PNL.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.