Legea privind decarbonizarea a trecut de Camera Deputaţilor în forma care prevede că scoaterea din exploatare a capacităţilor de producere a energiei electrice pe bază de lignit şi huilă poate avea loc numai după îndeplinirea mai multor condiţii printre care instalarea, racordarea şi punerea în funcţiune comercială a uneia sau mai multor capacităţi ori surse alternative de producere a energiei cu emisii reduse de carbon, variantă susţinută de PSD. Legea va merge la promulgare, preşedintele Nicuşor Dan anunţând deja că va uza de toate prerogativele constituţionale, inclusiv de solicitarea de reexaminare, astfel încât România să poată depune cererile de plată rămase şi să nu piardă miliarde de euro din PNRR. Ministrul Fondurilor Europene Dragoş Pîslaru a avertizat că există risc ca cererile de plată 5 şi 6 din PNRR să fie blocate.
Legea a trecut de Camera Deputaţilor cu amendamentele susţinute de PSD, fiind votată de 180 de deputaţi, şi urmează să fie trimisă la promulgare.
Un prim amendament prevede: "scoaterea treptată din exploatare a capacităţilor de producţie de energie electrică pe bază de lignit şi huilă se realizează numai după instalarea, racordarea şi punerea în funcţiune comercială a uneia sau mai multor capacităţi energetice similare de producere a energiei cu emisii reduse de carbon, care, individual sau cumulat, pot prelua, în condiţii de siguranţă şi continuitate, funcţiile electrice şi, după caz, termice ale capacităţilor retrase", cu respectarea anumitor condiţii.
Un alt amendament arată că "capacităţile energetice pe bază de huilă şi lignit rămase disponibile la data de 31 decembrie 2021 se scot din exploatare potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, numai după construirea şi punerea în funcţiune de noi capacităţi energetice similare".
"Ceea ce faceţi însă cu acest amendament încălcaţi jalonul 114, adică legislaţia care a fost plătită în cererea de plată 2, care determină, şi am aici în faţa mea scrisoarea de la Comisia Europeană, pe partea tehnică, şi care spun foarte clar că la nivel tehnic văd un risc de reversibilitate pentru acest lucru şi confirmă penalitatea şi faptul că cererile de plată 5 şi 6 sunt blocate", a declarat ministrul Pîslaru.
El a avertizat că "suntem deja cu un risc imminent ca cererile de plată 5 şi 6 să fie blocate până la soluţionarea reversibilităţii".
Pîslaru şi-a exprimat speranţa că preşedintele Nicuşor Dan va acţiona astfel încât legea să nu intre în vigoare în această formă.
PNL şi preşedintele formaţiunii, premierul interimar Ilie Bolojan, au avertizat încă de marţi, că amendamentul PSD la Legea privind decarbonizarea afectează un jalon PNRR deja îndeplinit, validat şi plătit de Comisia Europeană.
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, marţi seară, că a urmărit cu atenţie dezbaterile privind modificarea legislaţiei referitoare la decarbonizare şi apreciază că "interesul naţional înseamnă atât securitate energetică, cât şi respectarea angajamentelor asumate de România".
"Dacă Parlamentul va adopta legea în forma rezultată din lucrările comisiilor, voi analiza cu maximă responsabilitate şi voi uza de toate prerogativele constituţionale, inclusiv de solicitarea de reexaminare, astfel încât România să poată depune cererile de plată rămase şi să nu piardă miliarde de euro din PNRR", a adăugat preşedintele.




























