Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru numirea lui Nelu Tătaru în funcţia de ministru al Sănătăţii. Tătaru va depune tot joi jurământul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, un decret prin care se ia act de demisia domnului Victor Sebastian Costache, ministrul Sănătăţii, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului.

De asemenea, Iohannis a semnat un decret prin care se numeşte în funcţia de membru al Guvernului Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.

Premierul Ludovic Orban a anunţat oficial joi că Victor Costache a demisionat de la conducerea Ministerului Sănătăţii şi l-a propus pe secretarul de stat Nelu Tătaru pentru acest post.

Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a luat act de demisia lui Victor Costache de la MS şi a semnat decretul de numire a noului ministru Nelu Tătaru, care va depune jurământul astăzi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.