Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, luni, că oamenii care au protestat duminică seara nu ştiut ce scrie în proiectele de modificare a legilor justiţiei. Iordache a susţinut că ”ori există o foarte mare dezinformare, ori cei care protestează nu cunosc legile”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ori există o foarte mare dezinformare, ori cei care protestează nu cunosc legile, pentru că cele două probleme invocate - cea cu nunirea şi revocarea procurorilor, noi am prevăzut preşedintele să fie cel care are ultima semnătură, iar în ceea ce priveşte Inspecţia Judiciară, noi am prevăzut să fie instituţia independentă. Deci, repet, dacă protestăm, haideţi să ne uităm şi pe legi”, le-a declarat Iordache jurnaliştilor.

Peste 15.000 de oameni au participat duminică seară la protestul din Capitală. 

Iniţial, câteva mii de oameni s-au adunat în Piaţa Victoriei, iar la ora 19.00 au plecat în marş spre Parlament pentru a protesta faţă de modificările la legile justiţiei. Numărul protestatarilor a crescut pe traseu. Când au ajuns în faţa Parlamentului, numărul manifestanţilor ajunsese la peste 15.000. Aici, oamenii au scandat ”DNA să vină să vă ia”, ”Nu vrem să fim conduşi de hoţi”. 

Şi în mai multe oraşe din ţară au avut loc proteste.

Peste 10.000 de oameni s-au strâns în mai multe oraşe din ţară şi au protestat faţă de modificările la legile justiţiei. Oamenii au scandat lozinci împotriva PSD, a lui Liviu Dragnea, dar şi împotriva ministrului Tudorel Toader. La Cluj au fost peste 4.000 de manifestanţi, la Sibiu peste 3.000, iar la Timişoara peste 2.000 de oameni. În cele mai multe oraşe din ţară manifestanţii au pornit în marş pe străzi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.