Preşedintele comisiei parlamentare speciale privind legile Justiţiei, Florin Iordache, a declarat marţi că dezbaterile pe modificările respectivelor acte normative vor continua ”fără îndoială”, susţinând că legile dezbătute în comisie sunt diferite de ceea ce a trimis Guvernul şi precizând că nu ştie de ce Departamentul de Stat al SUA a solicitat respingerea acestora pe motiv că ar afecta independenţa Justiţiei şi lupta împotriva corupţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

CITEȘTE ȘI Departamentul de Stat al SUA: Cerem Parlamentului României să respingă propunerile legislative care afectează statul de drept şi lupta anticorupţie

”Fără îndoială, noi continuăm această dezbatere şi vom ţine cont în continuare de toate punctele de vedere exprimate de mediul juridic care este invitat”, a declarat Florin Iordache.

El a spus că, în urma solicitării de către Departamentul de Stat al SUA de respingere a modificărilor la legile Justiţiei, nu a avut o discuţie cu liderul PSD Liviu Dragnea, dar a precizat că va avea o discuţiei cu liderii social-democraţi în cursul zilei. 

”Dacă există o singură prevedere sau dacă în mesajul care a fost transmis, probabil că vor veni şi alte puncte de vedere, dacă există o singură prevedere care încalcă fie independenţa Justiţiei, fie discutăm de scăderea luptei împotriva corupţiei, eu sunt întru totul de acord cu aceste prevederi. Noi nu am discutat până acum decât de nişte chestiuni care vizează separarea carierei magistraţilor, am discutat despre întărirea independenţei şi a judecătorilor şi a procurorilor, fără un amestec politic în actul de numire, în actul de revocare şi în cariera magistraţilor şi sper să ajungem şi la legea răspunderii magistraţilor. Din punctul meu de vedere, nu există niciun motiv să oprească Parlamentul să facă o dezbatere. Vreau să vă reamintesc că aceste legi au fost adoptate în 2005 prin asumarea răspunderii Guvernului. Deci între asumarea Guvernului, unde nu există o dezbatere, şi o dezbatere largă cu toţi cei interesaţi la masă, cred că este de preferat cel de-al doilea mod de lucru”, a mai spus Iordache.

Întrebat de ce crede că a trimis Departamentul de Stat al SUA solicitarea de respingere a modificării legilor justiţiei, Iordache a spus că nu ştie.

”Nu ştiu de unde, dar se face referire la legile propuse de Guvern. Faţă de legile propuse de Guvern, eu şi colegii care am semnat iniţiativele legislative avem o serie de modificări importante, iar în dezbatere am ţinut cont de toate observaţiile pe care le-a făcut sistemul juridic. Noi nu facem decât să transpunem acele observaţii şi acele modificări care sunt cerute de sistemul juridic din România. Niciuna din modificările pe care le-am făcut şi pe care le vom face în continuare nu aduc atingere independenţei Justiţiei şi, în acelaşi timp, nu pun presiune nici pe judecători, nici pe procurori”, a susţinut social-democratul.

Departamentul de Stat al SUA a transmis luni seară un comunicat prin care îşi exprimă îngrijorarea faţă de faptul că Parlamentul României ia în calcul o legislaţie care ar putea submina lupta anticorupţie şi ar putea afecta independenţa sistemului judiciar şi cere Parlamentului să respingă propunerile care slăbesc statul de drept.

"Statele Unite remarcă cu îngrijorare că Parlamentul României discută o legislaţie care ar putea submina lupta anticorupţie şi ar putea slăbi independenţa sistemului judiciar din România", se arată într-o declaraţie de presă intitulată "România  - propuneri care afectează independenţa sistemului judiciar", aparţinând lui Heather Nauert, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Declaraţia consemnează că "legislaţia, care a fost propusă iniţial de Ministerul Justiţiei, ameninţă progresele pe care România le-a făcut în ultimii ani pentru a construi instituţii judiciare puternice, protejate de interferenţa politică".

"Cerem Parlamentului României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi pun în pericol lupta împotriva corupţiei", se arată în finalul declaraţiei.

Şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, a declarat, luni, că urmăreşte cu foarte mare atenţie dezbaterile din Parlament privind legile justiţiei, având "îngrijorări foarte serioase privind propunerile iniţiale ale ministrului Justiţiei".

”În ceea ce priveşte pachetul de legi ale Justiţiei pregătit iniţial de către ministrul Justiţiei şi prezentat ulterior Parlamentului, urmărim îndeaproape evoluţia şi aşteptăm să vedem ce modificări vor apărea în Parlament şi care va fi forma finală rezultată din comisie. Aşa cum aţi menţionat, avem îngrijorări foarte serioase privind propunerile iniţiale ale ministrului Justiţiei. Motivul îngrijorării noastre este acela că în ultimii 15 ani România a dus o luptă din ce în ce mai credibilă împotriva corupţiei de nivel înalt şi mediu. România a creat independenţă judiciară, a înfiinţat instituţii care se ocupă cu descoperirea infracţiunilor şi a corupţiei, mă refer aici în principal la DNA. În ce priveşte situaţia din regiune, Statele Unite cred că România este ţara cu cea mai credibilă luptă împotriva corupţiei. Desigur, se mai pot face multe lucruri în ceea ce priveşte prevenţia şi educaţia, însă România are rezultate excepţionale în ce priveşte pedepsirea corupţilor”, a declarat ambasadorul SUA.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.