Fostul purtător de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Dancă a scris, vineri, pe Facebook, după ce Biroul Executiv al PNL a decis să îl susţină tot pe Florin Cîţu pentru funcţia de premier, că această decizie se ia, potrivit statutului partidului, în Consiliul Naţional, iar ultima decizie a acestui for a fost ca Ludovic Orban să fie propunerea de premier. Dancă îi numeşte pe cei din conducerea PNL o ”adunătură de amatori politici care nu ştiu politică şi Statutul PNL”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ionel Dancă spune că ”problemele ţării sunt grave, grave de tot, şi trebuie rezolvate imediat”, şi acuză noua conducere PNL că ”nu are niciun plan de ieşire din criză, după înlăturarea lui Ludovic Orban de la preşedinţia partidului”. 
 
”Mai mult, se iau decizii pe picior fără respectarea prevederilor statutare, privind propunerea PNL de Prim-ministru, ceea ce arată că Partidul Naţional Liberal este în degringoladă totală. Preşedintele României a spus bine că propunerea PNL de Prim-ministru se ia în forurile statutare ale partidului, numai că o parte dintre colegii noştri nu ştiu să citească Statutul sau nu au niciun respect pentru Statut şi legi, ceea ce au arătat şi la ultimul Congres PNL”, afirmă Dancă. 
 
Deputatul PNL precizează că Statutul PNL prevede, în ceea ce priveşte propunerea de Prim-ministru:
Art. 89, lit. o): Biroul executiv propune BPN candidatul partidului la funcţia de Prim-ministru;
Art. 86, lit. g): Biroul Politic Naţional propune Consiliului Naţional persoana desemnată de BEx pentru formarea Guvernului;
Art. 81, lit. d): Consiliul Naţional alege, prin vot secret, cu majoritatea voturilor exprimate, candidatul PNL la funcţia de Prim-ministru.
 
”Prin urmare, ţinând cont de prevederile statutului PNL şi având în vedere afirmaţia Preşedintelui României că propunerea PNL pentru funcţia de Prim-ministru se decide în forurile statutare ale partidului, Partidul Naţional Liberal trebuie să aleagă candidatul pentru funcţia de Prim-ministru prin vot în Consiliul Naţional al partidului”, explică Dancă. 
 
El menţionează că ”surpriza momentului este că ultima decizie a Consiliului Naţional PNL privind propunerea de Prim-ministru este Ludovic Orban şi nu a fost schimbată la ultimul Consiliu Naţional de după Congres, ceea ce spune tot despre lipsa actualei conduceri a PNL de strategie pentru ieşirea din criza politică şi guvernamentală actuală”.
 
”Este păcat că am ajuns aici şi de problemele grave ale ţării se ocupă o adunătură de amatori politici care nu ştiu politică şi Statutul PNL, în timp ce soluţia pentru ieşirea din criză şi refacerea Guvernului este deja la îndemâna Partidului Naţional Liberal: Ludovic Orban, ultima propunere pentru funcţia de Prim-ministru votată în Consiliul Naţional PNL”, mai spune Dancă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.