Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului pentru reexaminare o lege care extinde interdicţia de concediere a persoanelor alese în funcţii de conducere în sindicate, arătând că această încalcă deciziile Curţii Constituţionale.
Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, şeful statului a trimis, sâmbătă, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011, care extinde interdicţia de concediere a persoanelor alese în funcţiile de conducere ale sindicatelor prevăzută de legislaţia muncii, pe de o parte, iar pe de altă modifică prevederile referitoare la negocierea contractelor colective de muncă în unităţile în care nu există sindicate reprezentative.
Sub aspectul extinderii protecţiei legale a raporturilor de muncă a persoanelor alese în funcţiile de conducere ale sindicatelor, articolul unic punctul 1 din legea transmisă la promulgare (art. 10 alin.11 din Legea nr. 62/2011) instituie o interdicţie de concediere a acestor persoane, precum şi pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională şi pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate, sub sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de concediere.
Preşedintele semnalează că, în prezent, protecţia persoanelor alese într-un organism sindical, ca expresie a libertăţii sindicale, este asigurată de dispoziţiile art. 220 alin. (2) din Codul Muncii, în acord cu prevederile art. 9 din Constituţie, cu Convenţia Internaţională a Muncii şi cu legislaţia europeană, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Astfel, art. 220 alin. (2) din Codul Muncii prevede că pe toată durata exercitării mandatului, reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediaţi pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate.
În ceea ce priveşte regimul juridic al protecţiei legale de care beneficiază persoanele alese în organele de conducere ale sindicatelor în raporturile de muncă, Curtea Constituţională a statuat că protecţia acestor persoane trebuie să funcţioneze exclusiv în raport cu activitatea sindicală efectiv desfăşurată, iar nu şi în ceea ce priveşte activitatea profesională de bază a angajatului (Decizia nr. 814/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 220 decembrie 2012), se arată în solicitarea de reexaminare.
În considerentele aceleiaşi decizii, Curtea Constituţională reţine că în cazurile în care nu există o legătură între activitatea sindicală şi concediere, interdicţia de concediere a celor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, ci este un privilegiu al acestor persoane faţă de restul salariaţilor, contravenind astfel dispoziţiilor art. 16 din Constituţie; mai mult, Curtea Constituţională a reţinut că interzicerea absolută a concedierii atât pentru motive care ţin de persoana salariatului (necorespunderea profesională cu locul de muncă în care acesta este încadrat), cât şi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului (ex.: desfiinţarea locului de muncă) reprezintă o limitare a activităţii economice prin îngrădirea dreptului angajatorului de a hotărî cu privire la organizarea activităţii persoanei juridice, se arată în document.
”Or, prin conţinutul său, norma prevăzută la art. unic pct. 1 din legea transmisă la promulgare reintroduce soluţii legislative constatate ca fiind neconstituţionale, cu ignorarea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale. În acest context, subliniem că instanţa de contencios constituţional a statuat constant că adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se tinde la păstrarea soluţiilor legislative afectate de vicii de neconstituţionalitate, încalcă Legea fundamentală. De asemenea, în acord cu această jurisprudenţă, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta, soluţia fiind aceeaşi şi pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995; Decizia nr. 1.415/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009; Decizia nr. 1018/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010)”, se precizează în solicitarea şefului statului.
”Din această perspectivă, a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, şi având în vedere dispoziţiile art. 147 alin.(4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile instanţei de contencios constituţional sunt obligatorii pentru toate autorităţile publice, apreciem că se impune reanalizarea, de către Parlament, a prevederilor art. unic pct. 1 din legea transmisă la promulgare. Faţă de argumentele expuse mai sus şi având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011”, se arată în document.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
