Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, întrebat despre măsurile fiscale propuse de PSD, că nu are niciun sprijin pentru “ieşiri populiste şi afirmaţii de televizor”,precizând că trăim vremuri grele, că situaţia nu se va ameliora peste noapte şi a menţionat că abordarea Guvernului, pe care a catalogat-o despre sobră şi serioasă, va avea susţinerea sa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Iohannis a fost întrebat, miercuri, la Madrid, ce susţinere au din partea sa propunerile social-democraţilor de modificare a Codului Fiscal, de plafonare a preţului la carburanţi şi de introducere a impozitului progresiv. 
“Din partea mea există susţinere pentru cota unică, există susţinere pentru Guvern, care poate să calculeze foarte bine şi până unde se poate întinde cu subvenţiile şi cu sprijinul pentru cetăţenii vulnerabili când vine vorba de preţul energiei. Nu am niciun sprijin pentru ieşiri populiste şi afirmaţii de televizor cum că se va face totul pentru ca întotdeauna să fie extraordinar de grozav de bine. Trăim vremuri grele. Situaţia nu se va ameliora peste noapte şi cred că abordarea Guvernului, care este una foarte sobră, serioasă şi bazată pe calcule concrete pe buget, este una care va avea susţinerea mea şi asta am spus-o şi până acum”, a explicat Iohannis.
El consideră că nu mai este oportună discuţia despre plafonări, taxe şi impozite. 
“Iar în ce priveşte discuţia care acum cred că nu mai este chiar oportună despre tot felul de plafonări, taxe, impozite şi aşa mai departe, legea spune că aceste chestiuni trebuie lămurite până pe 1 iulie pentru anul următor. În fapt, chestiunile s-au cam terminat şi ceea ce a anunţat premierul Ciucă şi ce a calculat Guvernul mi se pare şi posibil şi de bun simţ”, a mai precizat Iohannis.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.