Klaus Iohannis a transmis vineri un mesaj de condoleanţe preşedintelui Germaniei Frank-Walter Steinmeier, după inundaţiile din ultimele două zile în care şi-au pierdut viaţa zeci de persoane, iar alte sute de persoane sunt dispărute sau rănite, arată Administraţia Prezidenţială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Am aflat cu tristeţe despre inundaţiile catastrofale care au provocat pagube uriaşe în vestul Germaniei în ultimele zile, soldate cu regretabile pierderi de vieţi omeneşti, sute de persoane dispărute sau rănite, precum şi importante pagube materiale. În aceste momente de grea încercare pentru poporul german, doresc să adresez, în numele meu şi al României, condoleanţe familiilor victimelor şi urări de însănătoşire grabnică şi recuperare uşoară celor afectaţi. Exprim, pe această cale, solidaritatea şi compasiunea deplină a României şi a românilor cu Germania şi încrederea în puterea de refacere a comunităţilor greu lovite”, a transmis preşedintele Klaus Iohannis, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
 
Cel puţin 81 de persoane au murit în urma unor inundaţii şi ploi diluviene care au devastat vestul Germaniei joi, iar autorităţile au anunţat vineri 50 de morţi numai în Renania-Palatinat, una dintre cele mai afectate regiuni de revărsări de ape, relatează AFP.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.