Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Gala TNL, unde a primit premiul "Garantul Democraţiei", că, pentru a da românilor votul înapoi, a început să reevalueze ideea unui referendum. El a afirmat că din cauza PSD România nu s-a dezvoltat mai mult, din cauza PSD România nu s-a dezvoltat mai bine. Peşedintele Klaus Iohannis a primit premiul „Garant al democraţiei”, la Gala PNL, spunând că a fost „mişcat” de primirea acestui premiu. În acest context, Iohannis a întrebat dacă România are neoie de un garant al democraţiei, el răspunzând: „Cred că da”. Preşedintele a spus că se ridică întrebarea „De ce are nevoie România de un garant al democraţiei, de ce avem nevoie să scoatem în evidenţă un demers de garantare a democraţiei?”. "Dacă ajung oameni în conducerea unor mari partide care pun interesul personal deasupra interesului partidului şi dacă acel partid ajunge la guvernare şi pune interesul propriu şi interesul liderilor partidului deasupra interesului românilor, atunci suntem în situaţia în care suntem acum şi probema se numeşte PSD", a afirmat Iohannis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Pentru a da românilor votul înapoi am început să reevaluez ideea unui referendum. Fiindcă doar aşa românii pot arăta că nu mai sunt de acord cu felul în care PSD strică legile justiţiei, îşi bate joc de ţară, îşi bate joc de români. Am invitat deja pentru începutul săptămânii viitoare pe foarte mulţi români interesaţi, cu care voi avea consultări pe tema referendumului, fiindcă îmi doresc un referendum bine organizat, bine gândit, un referendum în parteneriat cu societatea civilă, cu partidele politice de bună-credinţă şi împreună cu românii şi cu voi!, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.
 
El le-a spus tinerilor liberali că după alegerile parlamentare trebuie să le arate romănilor ce înseamnă „o guvernare adevărată” spunându-le că se „bazează” pe tinerii din PNL.
 
" Şi ce urmează după? După urmează alegeri parlamentare şi atunci, atunci vine rândul vostru, atunci vine rândul PNL, ca să arătaţi românilor cum arată o guvernare adevărată! Şi pentru ca Partidul Naţional Liberal să aibă succes pe termen lung este nevoie de voi, este nevoie de o organizaţie de tineret puternică, o organizaţie implicată, dornică să schimbe lucrurile în România. Şi asta veţi face. Mă bazez pe voi. Sunt foarte bucuros să văd atâţia tineri dornici, capabili, competenţi, care se vor implica pentru un viitor mai bun al României. Vă felicit!”, a conchis preşedintele.
 
Iohannis a spus că, în contextul în care guvernarea PSD-istă „ a eşuat”, trebuie „să le dăm vocea înapoi românilor”.
 
„Guvernarea pesedistă a eşuat. Legile justiţiei au fost modificate, întregul sistem a fost pus în dificultate. Şi, atunci, ce e de făcut? Eu cred că lucrul care trebuie făcut acum este să le dăm vocea înapoi românilor. Sigur, regula de bază a democraţiei este că se organizează alegeri, iar între alegeri, cel ales să conducă ţara, să o conducă. Dar, asta înseamnă că cel ales să o conducă este de bună-credinţă, înseamnă că cel ales să conducă ţara conduce ţara pentru binele ţării şi al cetăţenilor ei, nu pentru propriul interes. Iar atunci când constatăm că lucrurile nu stau aşa, nu stau deloc aşa, atunci cetăţeanul de rând trebuie să primească un instrument cu care îşi exprimă dezaprobarea. Acel instrument este tot un vot. Nimeni dintre noi, nu eu, nu voi, nu românii de bună-credinţă nu dorim să folosim metode nedemocratice pentru a sancţiona un comportament nedemocratic al PSD-lui. Nu, noi dorim să folosim metodele democraţiei pentru a arăta că aşa nu se mai poate. Şi nu se mai poate! Guvernarea pesedistă, şi nu vorbesc de acest ultim guvern, un guvern pe care l-am clasificat ca un accident al democraţiei, nu despre asta vorbim, despre întreaga guvernare pesedistă! Întreaga guvernare pesedistă a eşuat. Şi, dragii mei, nu este prima. Din ultimii 30 de ani, de la Revoluţie încoace, PSD a fost la guvernare cei mai mulţi ani. Din cauza PSD România nu s-a dezvoltat mai mult, din cauza PSD România nu s-a dezvoltat mai bine. Între timp românii şi-au dat seama că aşa nu mai merge. Avem acum posibilitatea să arătăm că aşa nu mai merge. Avem alegeri europarlamentare", a afirmat Iohannis. 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.