Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la finalul şedinţei CSAT pe tema COVID – 19, că vor fi suplimentate măsurile de control la punctele de trecere a frontierei, indiferent de tipul acestora şi că Guvernul va pune a dispoziţie resursele financiare pentru achiziţionarea materialelor sanitare şi a medicamentelor. Şeful statului face apel la calm şi cere populaţiei să respecte măsurile de igienă personală indicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Până în acest moment nu avem niciun caz confirmat cu infecţie cu acest virus în România. Dar nivelul de mobilizare trebuie să rămână ridicat pentru că ne confruntăm cu o urgenţă medicală globală” a afirmat preşedintele miercuri, la finalul şedinţei CSAT pe tema coronavirusului.
Acesta a spus că toate statele „sunt vulnerabile” în faţa acestui virus.
Iohannis afirmă că analiza CSAT arată că instituţiile responsabile au luat la timp măsurile care se impun pentru a preveni contaminarea. 
„Astăzi le-am cerut tuturor decidenţilor membri ai CSAT să rămână la cel mai înalt nivel şi implicare şi vigilenţă pentru că e esenţial să tratăm pericolul cu are ne confruntăm cu maximă responsabilitate dar şi cu calm”, a mai declarat preşedintele Iohannis.
El a pus accent asupra măsurilor preventive şi a subliniat nevoia de comunicare eficientă între structurile implicate, atât la nivel central cât şi la nivel local.
„Este nevoie de un efort comun şi unitar şi de aplicarea riguroasă şi fără abateri a măsurilor de prevenţie pentru a asigura cea mai bună protecţie a cetăţenilor. În acest context am hotărât că, pe lângă măsurile deja stabilite, să fie suplimentate măsurile de control pentru identificarea eventualilor bolnavi la punctele de frontieră terestră, maritimă, fluvială şi aeriană” a spus şeful statului. 
Personalul medical la aceste puncte de frontieră va fi asigurat de către Ministerul Sănătăţii, a precizat Klaus Iohannis.
„În eventualitatea confirmării unor cazuri de coronavirus pe teritoriul României, este esenţială protejarea personalului medical care ia contact cu persoanele infectate” a spus Klaus Iohannis.
În acest context, CSAT a decis alocarea de către Guvern a resurselor financiare pentru echipamente individuale de protecţie, medicamente, izolete pentru transport pe targă şi camere de izolare. 
Preşedintele a anunţat că cel mai probabil joi dimineaţă va fi funcţională linia telefonică dedicată celor care cer informaţii despre infectarea cu coronavirus. Ioahnnis a adăugat că are încredere” că instituţiile implicate şi sistemul medical pot gestiona situaţia. 
„Reiau apelul la calm, întrucât nu există motive de panică este esenţial să tratăm cu toată atenţia această situaţie, să ne informăm permanent din surse oficiale şi credibile” a spus şeful statului. Preşedintele acuză o abordare care în unele cazuri a fost „inutil de alarmistă” în mass media, făcând apel la acestea să informeze oamenii „de o manieră echilibrată şi fără încercări de a transforma aceste informări în ceva senzaţional”.
Klaus Iohannis mai spune că este nevoie şi de implicarea cetăţenilor, nu doar a autorităţilor, încurajându-i pe oameni să urmeze măsurile de prevenţie indicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.