Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât reabilitarea judecătorească a fostului premier Adrian Năstase, în cazul celor două condamnări pe care le-a suferit, decizia magistraţilor nefiind însă definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, marţi, reabilitarea fostului premier Adrian Năstase cu privire cele două pedepse cu închisoarea, una de doi ani şi cealaltă de patru ani.  
 
“Admite cererea de reabilitarea judecătorească formulată de petentul Năstase Adrian. Dispune reabilitarea judecătorească a petentului Năstase Adrian cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare (…) şi pedeapsa de 4 ani închisoare (…), pedepse ce au fost contopite prin sentinţa penală nr. 1385/08.05.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, în dosarul nr. 1745/3/2014* (…) stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare”, se arată în minuta instanţei. 
 
Decizia ÎCCJ nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare. 
 
Fostul prim-ministru Adrian Năstase a anunţat, în 8 octombrie, că a depus o cerere de reabilitare judecătorească.
 
Conform articolului 169 din Codul Penal, prin reabilitare, în cazul unei persoane condamnate încetează decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din sentinţa prin care a fost condamnat.
 
Adrian Năstase are două condamnări, una în dosarul cunoscut sub denumirea "Trofeul Calităţii" şi cealaltă în dosarul "Zambaccian". 
 
Prima condamnare, de doi ani de închisoare cu executare, a fost dată de instanţa supremă în iunie 2012, în dosarul în care Năstase a fost deferit justiţiei sub acuzaţia că a folosit pentru campania electorală din anul 2004 fonduri plătite de firme are s-au înscris la concursul „Trofeul Calităţii”, organizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii. 
 
A doua condamnare, de patru ani de detenţie, pe numele lui Adrian Năstase a fost dată în ianuarie 2014, în dosarul "Zambaccian" în care fostul premier a fost găsit vinovat de luare de mită în formă continuată şi şantaj. 
 
Adrian Năstase a stat în închisoare din 26 iunie 2012 până în 18 martie 2013, când a fost eliberat condiţionat, prin decizie a Tribunalului Bucureşti.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.