Premierul Ilie Bolojan le-a cerut ministerelor şi instituţiilor aflate în subordinea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Ministerele de resort au obligaţia ca, pentru fiecare deplasare, să transmită un memorandum spre aprobare Prim-ministrului şi Secretariatului General al Guvernului, cu cel puţin 5 zile înainte de data începerii deplasării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor şi instituţiilor aflate în subordinea şi coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Prin memorandumul semnat de premier şi trimis către ministere se solicită o analiză atentă a deplasărilor externe care urmează să fie efectuate de personalul din aceste structuri şi din instituţiile subordonate sau aflate în coordonare”, anunţă Executivul într-un comunicat oficial.
 
Potrivit solicitării şefului Executivului, aceste deplasări trebuie să fie strict necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor instituţionale, realizarea obiectivelor prevăzute în programul de guvernare, promovarea şi apărarea intereselor României.
 
”De asemenea, durata acestora şi numărul persoanelor din delegaţii va fi limitat strict la minimul necesar pentru îndeplinirea obiectivelor vizitei”, cere Ilie Bolojan. 
 
Ministerele de resort au obligaţia ca, pentru fiecare deplasare, să transmită un memorandum spre aprobare Prim-ministrului şi Secretariatului General al Guvernului, cu cel puţin 5 zile înainte de data începerii deplasării.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.