Guvernul a propus autorităţilor europene finanţarea din fondurile pentru apărare a tronsoanelor de autostradă Paşcani-Iaşi-Ungheni şi Paşcani-Suceava-Siret, premierul Ilie Bolojan explicând că România nu are capacitatea de a le finanţa, în acest moment, şi că ele reprezintă ”o infrastructură de tip strategic civil şi militar”. Bolojan afirmă că autorităţile au contractat, în materie de autostrăzi, mai mult decât îşi pot permite să plătească şi arată că blocarea investiţiilor aduce cu sine alte costuri pentru conservarea lucrărilor, iar în acest context este nevoie de soluţii alternative pentru ca lucrările să continue.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Una din deciziile importante pe care le-am luat pentru zona de est a României, pentru Moldova şi pentru Bucovina, este includerea autostrăzii spre Paşcani în fondurile europene din PNRR şi, practic, garanţia terminării acestei autostrăzi până la sfârşitul anului viitor. Dar pentru celelalte două bucăţi de autostradă de la Paşcani-Iaşi-Ungheni sau Paşcani-Suceava-Siret, am căutat din nou o formulă de finanţare şi am inclus aceste proiecte în fondurile pentru apărare pe care le poate accesa România, în aşa fel încât, pentru că putem finanţa o componentă duală de tip militar şi civil, aceste autostrăzi conectează, practic, România cu Ucraina şi cu Moldova şi ele sunt o infrastructură de tip strategic civil şi militar şi sper că în această toamnă când se va finaliza negocierea acestui pachet, aceste două tronsoane să rămână acolo pentru că altfel, dacă nu va fi această finanţare, capacitatea noastră de a le finanţa în următorii doi ani de zile este foarte redusă”, a afirmat Ilie Bolojan, miercuri seară, la Antena 3. 
 
Premierul a dat asigurări că va face ”tot ceea ce este posibil, ca şi aceste două tronsoane să rămână în acest program”, acestea fiind singurele părţi de autostradă care au fost prinse în programul pe apărare.
 
Bolojan a explicat că, dacă acele două tronsoane vor fi incluse în acest program de finanţare, ”există şanse foarte mari ca în trei ani de zile ele să fie gata”.  
 
”Trebuie să recunoaştem, am contractat mai mult decât ne-am putut permite, acum a opri nişte lucrări înseamnă uneori costul mai mare, de pază, de degradare, decât a le etapiza, decât a le prioritiza şi a găsi alte formule şi asta căutăm, formule de credite bancare către constructori, aşa-numitul factoring, pentru a putea continua aceste lucrări fără să afectăm deficitele bugetare”, a subliniat el.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.