Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au desfiinţat o hotărâre a Curţii de Apel Ploieşti, prin care magistraţii constatau ”nulitatea absolută a procedurii de cameră preliminară” desfăşurată în procesul în care fostul deputat PSD Andreea Cosma, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Florin Anghel şi un fost director al Parcului Industrial Plopeni sunt judecaţi pentru infracţiuni de corupţie. Decizia Curţii de Apel Ploieşti a fost dată la aproape şase ani de la momentul trimiterii în judecată a dosarului, fiind contestată de DNA, iar în urma sentinţei ÎCCJ judecata trebuie să continue.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 79 din data de 08 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 994/42/2015*, pe care o desfiintează. Dispune continuarea judecăţii în primă instanţă de către Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie”, este soluţia ÎCCJ în ceea ce priveşte dosarul în care mai  multe persoane, politicieni cunoscuţi la nivelul judeţului Prahova, sunt suspectate cu au vândut sute de mii de metri pătraţi din terenurile unei foste cazărmi, prejudiciind cu peste 18 milioane de lei Parcul Industrial Plopeni, deţinut de Consiliul Judeţean Prahova.  

La Înalta Curte, cei trei politicieni inculpaţi au fost reprezentaţi de avocaţi din oficiu.  

În data de 8 iulie 2021, Curtea de Apel Ploieşti a decis că procedura din camera preliminară în dosarul în care cei trei sunt judecaţi pentru corupţie este nulă, caz în care dosarul ar fi trebuit rejudecat de la zero, la şase ani de la trimiterea sa în justiţie.  

”În baza art.281 alin.1 lit.a şi alin.3 Cod pr penală raportat la art.29 din Legea nr. 78/2000 constată nulitatea absolută a procedurii de cameră preliminară desfăşurată în dosarul înregistrat sub nr.944/42/2015 la Curtea de Apel Ploieşti. Dispune, la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri, înaintarea cauzei serviciului Registratură în vederea repartizării unui complet de judecător de cameră preliminară specializat în soluţionarea cauzelor de corupţie”, a fost soluţia completului de la Curtea de Apel Ploieşti.  

În 30 decembrie 2015 DNA anunţa trimiterea în judecată, la Curtea de Apel Ploieşti, a unui dosar în care erau deferişi justiţiei fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Florin Serghei Anghel, notarul public Andreea Cosma, fiica unui alt fost preşedinte al CJ Prahova, Mircea Cosma şi fost deputat din partea PSD, şi fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. PLOPENI INDUSTRIAL PARC S.A, împuternicit cu atribuţii de director general, Dănuţ Marcel Cornea, unui dintre Liderii PDL din judeţul Prahova.  

Directorul parcului industrial de la Plopeni, deţinut de Consiliul Judeţean Prahova, este acuzat că a semnat un număr de 9 contracte de vânzare-cumpărare, prin care a înstrăinat loturi din „Ciuperceasca”, fără ca bunurile vândute să fi fost evaluate, fără desfăşurarea unei licitaţii publice, fără a fi împuternicit de Adunarea Generală a Acţionarilor mandatată special de Consiliul Judeţean, fără viza de control financiar preventiv propriu, sustrăgând operaţiunea economica de la controlul de legalitate si regularitate şi în baza unei procuri emise cu depăşirea competenţelor şi cu încălcarea dispoziţiilor legale. 

„Pentru aceasta, inculpatul Cornea Dănuţ Marcel a fost determinat de către inculpatul Anghel Florin Serghei, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova de la acea dată care, cu depăşirea competenţelor legale, a emis o procură autentificată prin care Cornea Dănuţ Marcel era împuternicit să vândă integral activul „Cazarma 1375 - Ciuperceasca” către toate persoanele, prin negociere, cu precizarea unei valori minime care însă nu fusese stabilită printr-un raport de evaluare întocmit în vederea vânzării, aşa cum era prevăzut în procedurile legale. Totodată, pentru comiterea infracţiunii inculpaţii Anghel Florin Serghei şi Cornea Dănuţ Marcel au fost ajutaţi de inculpata Cosma Andreea, notar public, care a acceptat să autentifice contractele de vânzare cumpărare prin care S.C. PLOPENI INDUSTRIAL PARC S.A. a înstrăinat mai multe imobile ce făceau parte din activul „Ciuperceasca”, fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind achiziţiile publice şi fără a se ţine seama nici măcar de valorile minimale ce trebuiau a fi avute în vedere potrivit studiului de evaluare „Valori de piaţă-etalon minim informativ” practicat de Camera Notarilor Publici Prahova la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv la nivelul anului 2008”, informa DNA într-un comunicat dat publicităţii la momentul trimiterii în judecată a dosarului. 

Anchetatorii menţionau că prin încheierea celor 9 contracte de vânzare-cumpărare, în perioada 11.06.2008 – 04.07.2008, prejudiciul cauzat prin vânzarea activului „Ciuperceasca” este în sumă de 17.603.853,34 lei, reprezentând diferenţa între valoarea de preluare a bunurilor vândute şi preţul vânzării. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.