Autorităţile din Iaşi audiază, luni, două persoane implicate în incidentul cu copreşedintele AUR, fiind vorba despre o femeie şi un bărbat, soţ şi soţie. Bărbatul este cel care a aruncat cerneala, fără a-i spune nimic reprezentantului AUR. George Simion a precizat că nu va depune plângere penală în acest caz şi nici nu vrea ca bărbatul să fie amendat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Jandarmeria Iaşi a transmis, luni, că două persoane au fost implicate în incidentul din Piaţa Unirii, acestea fiind duse la secţia 3 de Poliţie.  
 
Potrivit unor surse din rândul forţelor de ordine, ar fi vorba de doi soţi, bărbatul fiind cel care a aruncat cu substanţa albastră către şeful AUR George Simion. 
 
”În jurul orei 10.25, asupra unuia dintre participanţii prezenţi în Piata Unirii din Iaşi, la o manifestare publică nedeclarată, a fost aruncată o substanţă lichidă de culoare albastră. În acest caz, două persoane au fost identificate şi extrase din mulţime de către Poliţia Locală a Municipiului Iaşi şi au fost preluaţi de Secţia 3 Poliţie a Municipiului”, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Iaşi. 
 
Potrivit poliţiştilor, la ora transmiterii acestei ştiri, cele două persoane sunt audiate la Poliţie.  
 
Liderul AUR George Simion a cerut Poliţiei să nu-l amendeze pe tânărul care l-a stropit cu cerneală în Piaţa Unirii din Iaşi, precizând că nici nu va depune vreo plângere penală în acest caz. 
 
”Eram în Hora Unirii, iar un individ a venit şi a aruncat cu ceva albastru spre mine. Nu mă tem, mă tem doar de Dumnezeu, suntem în mijlocul oamenilor, pot să arunce cu ce vor. În ultimii 30 de ani politicienii s-au temut de popor, nu trebuie să se teamă. Nu ştiu de ce a aruncat, nu mi-a zis nimic. Asta nu e motiv să ne strice sărbătoarea. Rog Poliţia să nu îl amendeze pe individ, e o sărbătoare naţională. Dacă aşa a vrut el să facă, noi îl iubim. Nu voi depune plângere penală”, a afirmat George Simion. 
 
Liderul AUR, George Simion, l-a acuzat pe primarul Mihai Chirica că nu a organizat manifestări oficiale la Iaşi de Ziua Unirii, membrii AUR din jurul său huiduindu-l pe primar şi strigând ”La puşcărie!”
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.