GUVERNUL VEŞTEA NU A PRIMIT VOTUL DE ÎNVESTITURĂ, OBŢINÂND DOAR 189 DE VOTURI ”PENTRU” / Veştea: Votul de astăzi nu a fost cel pe care l-am sperat pentru România / Reacţii politice

GUVERNUL VEŞTEA NU A PRIMIT VOTUL DE ÎNVESTITURĂ, OBŢINÂND DOAR 189 DE VOTURI ”PENTRU” / Veştea: Votul de astăzi nu a fost cel pe care l-am sperat pentru România / Reacţii politice

Guvernul propus de Adrian Veştea nu a reuşit să primească voturile necesare pentru învestire. Cabinetul Veştea a primit 189 de voturi ”pentru”, deşi avea nevoie de minim 233.

CITEȘTE ȘI GUVERNUL VEŞTEA A PICAT - Veştea: Votul de astăzi nu a fost cel pe care l-am sperat pentru România. Dar votul este suveran şi îl respect / 47 de zile fără guvern ne costă deja prea mult
CITEȘTE ȘI GUVERNUL VEŞTEA A PICAT - Dan Motreanu: Guvernul trădătorilor nu a obţinut votul Parlamentului nici după ce premierul desemnat s-a umilit în faţa AUR, într-o încercare disperată de a obţine sprijinul acestui partid
CITEȘTE ȘI GUVERNUL VEŞTEA A PICAT - Fritz: Avem nevoie urgent de consultări transparente, fără surprize şi fără înţelegeri sub masă. USR este gata să facă echipă pentru români într-un guvern minoritar / Despre eşecul Guvernului Veştea: Şi proşti, şi fuduli
CITEȘTE ȘI Sorin Grindeanu: Dacă preşedintele ne va chema mâine şi eu cred că în zilele următoare destul de repede va face acest lucru, PSD nu fuge de această responsabilitate / PSD nu va vota un guvern minoritar PNL-USR-UDMR

Potrivit anunţului oficial din plenul Parlamentului, s-au înregistrat în total 212 voturi, dintre care 189 de voturi "pentru" şi 23 "împotrivă".

Guvernul Veştea avea nevoie de 233 de voturi "pentru".

"Nu este întrunită majoritatea cerută de Constituţie", este anunţul din plenul Parlamentului.

În aceste condiţii este aşteptată următoarea decizie a preşedintelui Nicuşor Dan.

Liberalii au propus, după Congresul Extraordinar de duminică, un acord politic încheiat pe şase luni între partidele politice, care să fie semnat inclusiv de PSD, pentru un guvern minoritar care să îşi asume răspunderea pe proiectele de reformă din PNRR care nu au fost aprobate până în prezent.

"Pentru a putea funcţiona acest tip de guvern, este nevoie de un acord politic naţional în următoarele şase luni. Partidele semnatare să se angajeze că, indiferent cine va fi la guvernare, vor asuma câteva condiţii de bază. Un astfel de pact naţional ar putea cuprinde următoarele aspecte. În primul rând, angajamentul oricărui guvern ca cel mai târziu, până la jumătatea lunii iulie, să-şi asume răspunderea în Parlament pentru toate proiectele care înseamnă reforme din PNRR care nu au fost aprobate de către Parlament până în momentul de faţă", a explicat liderul PNL, Ilie Bolojan.

El a precizat că viitorul guvern trebuie să păstreze echilibrele bugetare şi că indiferent ce guvern va fi se impune un comportament raţional, care să păstreze deficitul bugetar în limitele convenite deja.

"În condiţiile în care partidele ar semna un astfel de pact naţional, sunt două ipoteze de lucru. Un guvern minoritar PSD cu partidele care vor dori în mod transparent să facă parte din acest guvern. O altă posibilitate ar fi un guvern minoritar PNL-USR-UDMR. Am discutat cu liderii USR şi UDMR, există un acord de principiu pe care să-l propunem preşedintelui României", a afirmat Ilie Bolojan.

El a precizat că dacă ar fi votat un guvern minoritar PSD atunci PNL nu ar depune moţiune de cenzură până la finalul anului sau dacă va fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR atunci acordul ar trebui să prevadă că PSD nu va depune moţiune de cenzură.

"Aceste soluţii înseamnă că ar exista un guvern cu asumare transparentă, cu o susţinere explicită a unor grupuri parlamentare, care ar evita tensiunile politice pe care le avem în momentul de faţă. Un guvern care este format în actualele condiţii nu poate fi un guvern care să aibă un viitor în România în perioada următoare. Vom comunica această poziţie inclusiv domnului preşedinte", a adăugat Ilie Bolojan.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră